Ai o știre? Sună-ne pe TELEFON 0787-894941 sau trimite-ne un mesaj pe WhatsApp!

Liberalii cer desecretizarea apelurilor la 112 făcute de Alexandra Măceșanu. Înregistrările i-au șocat pe deputații care le-au ascultat

Google+ Pinterest LinkedIn Tumblr +

PNL solicită desecretizarea apelurilor făcute prin 112 în cazul tragediei de la Caracal, afirmă deputatul liberal Florin Roman, apreciind că aceste înregistrări “sunt dovada că adevărul nu poate fi ascuns”.

“Oricât de şocante ar fi aceste înregistrări, ele sunt dovada că adevărul nu poate fi ascuns. Opinia publică din România este minţită în continuare aruncându-se pe piaţă tot soiul de fake-news-uri, menite să distragă atenţia de la incompetenţa crasă a unor funcţionari ai statului. Înregistrările sunt considerate a fi secrete pentru simplu motiv că reflectă un adevăr şi o emoţie, care cu siguranţă vor bulversa opinia publică. Nimic nu este mai important decât aflarea adevărului şi tragerea la răspundere a vinovaţilor. Mizeria autorităţilor, incompetenţa lor, indiferenţa şi cinismul nu pot fi ascunse sub preş”, precizează Roman într-un comunicat de presă transmis luni.

Ce ascunde exprimarea de ”comportament refractar ” din raportul IGPR

În opinia sa, publicarea înregistrărilor nu are cum să încurce ancheta penală, așa cum s-a sugerat “ci dimpotrivă, poate da sentimentul că vor plăti toţi cei vinovaţi”. Membrii comisiei de apărare a Camerei Deputaților au audiat luni  înregistrarea convorbirilor telefonice purtate cu polițiștii pe numărul 112 din Casa Groazei de Alexandra Măceșanu, adolescenta de 15 ani de pe telefonul agresorului, cu puțin timp înainte de  fi ucisă. Deputații care au ascultat înregistrarea s-au declarat șocați de convorbiri, dar și de modul în care a fost în stare să reacționeze unul dintre polițiștii din Slatina  atunci când fata terorizată, care era legată, fusese bătută și violată, cerea ajutor. Ceea ce raportul IGPR a catalogat ca fiind o ”reacție refractară” a primului polițist a fost cu mult mai mult de atât, au relatat deputații care au ascultat convorbirile. Potrivit relatărilor acestora primul polițist  i-a vorbit complet lipsit de empatie și i-a spus fetei inclusiv să închidă telefonul, pentru că ar ține linia ocupată. În total au fost trei apeluri la 112 , dar și o convorbire de pe mobilul unui politist catre telefonul folosit de adolescentă care cerea date suplimentare pentru că a ajuns într-un alt imobil, folosind indicațiile oferite de aceasta. Există indicii din anchetă că Alexandra ar fi fost ucisă de agresorul ei imediat după ultima convorbire cu polițistii după ce acesta ar fi surprins-o cu telefonul în mână. De altfel pe ultima inregistrare ascultată în comise se poate auzi cum adolescenta terorizată spune ” vine-vine” in timp ce din fundal se aud lătrăturile câinilor care păzeau casa individului.

Sursă foto: Digi 24

Share.

About Author

Lasă un comentariu