Bistrita
7 decembrie 2019
Predominant senin
-7°C
 
Ai o știre? Sună-ne pe TELEFON 0787-894941 sau trimite-ne un mesaj pe WhatsApp!

Liderul PNL Ioan Turc le cere demisia fraților Moldovan pentru abuzul angajării de la Aquabis

Google+ Pinterest LinkedIn Tumblr +

Președintele PNL Ioan Turc a calificat astăzi într-o conferință de presă drept un abuz angajarea lui Macarie Moldovan, fratele președintelui Consiliului Județean ca director general adjunct la Aquabis și vorbește chiar și de suspiciuni cu iz penal în modul în care s-a desfășurat întreaga procedură.

Turc a enumerat modul în care au decurs lucrurile privind angajarea, adică  pe repede înainte, atunci când interesele au cerut-o: ”Pentru infiltrarea în Aquabis al lui Macarie Moldovan, lucrurile au mers extrem de repede, spre deosebire de lentoarea cu care se întâmplă totul în România. În aprilie a fost făcută propunerea de înfiinţare a postului de director general adjunct de către un oarecare domn Cristian Lang, preşedintele Consiliului de Administraţie al Aquabis; în mai a fost anunţat concursul, foarte repede, foarte vioi; în iunie am avut concurs la care a participat doar dl. Macarie Moldovan, în luna iulie, Macarie Moldovan era la noul loc de muncă. Atunci când interesele nu personale, intime, o impun, lucrurile se desfăşoară extrem de repede. Apreciez că e un caz flagrant de abuz şi mă rezum la atât cu toate că aş putea să aprofundez mai mult cam cum se numeşte pe legislaţie penală ce s-a întâmplat la Aquabis… Are legătură această plantare a domnului Macarie Moldovan la Aquabis cu etapa a II-a a Materplanului de apă canal şi cu cele 230 milioane euro care ar urma să finanţeze etapa a II-a a Masterplanului? Eu cred că da”, a declarat Ioan Turc.

Liderul PNL  i-a cerut demisia lui Radu Moldovan  pentru creearea cadrului care a permis angajarea  fratelui săi în instituția din subordinea directă a CJ, dar și a lui Macarie Moldovan: ” Îi solicit domnului Radu Moldovan demisia din calitatea de preşedinte al Consiliului Judeţena, pentru că domnul Radu Moldovan este cel care a creat cadrul pentru săvârşirea acestui abuz. De asemenea, solicit demisia domnului Macarie Moldovan pentru că este cel care a profitat de cadrul creat de fratele său. Domnul Macarie Moldovan, dacă îmi va urma sfatul, şi va demisiona, s-ar putea într-o zi să-mi mulţumească pentru că ceea ce s-a întâmplat acolo s-a întâmplat cu încălcarea legii”, a menţionat Turc.

Acesta i-a cerut directorului general de la Aquabis  Ion Şandru să facă publică situația angajărilor din compania cu capital integral public, mai ales ca există informații  că au fost disponibilizați oameni, iar de partea cealaltă au fost angajați alții ” cu pile”. Turc a dat asigurări că nu are nimic împotriva angajaților competenți și de bună credință : ”Nu am niciun fel de problemă cu oamenii corecţi, care inclusiv la Aquabis lucrează pentru atingerea obiectivelor societăţii, în schimb invederez un lucru pe care şi dumneavoastră îl cunoaşteţi foarte bine: Aquabis-ul a devenit un fel de creşă comunală pentru gospodăria de partid a PSD”, a mai spus Ioan Turc.

Preşedintele PNL B-N a vorbit și despre creșterea cheltuielilor și implicit a tarifelor odată cu costurile  cu personalul managerial nou angaja: „În judeţul Bistriţa-Năsăud şi în municipiul Bistriţa, preţul apei ar trebui să fie unul mic, pentru că resursa de apă este una bună, relativ curată şi aproape, nu presupune mari eforturi în ceea ce priveşte tratarea, în schimb costă mult şi plătim toţi”, a adăugat Turc.

.Liderul PNL s-a arătat surprins și de faptul că Radu Moldovan nu  a ănvățat nimic din ce i s-a întâmplat fostului său șef de partid: ” Cred că cea mai bună mişcare pe care poate să o facă atât domnul Radu Moldovan cât şi fratele său este să-şi dea demisia, pentru că acest lucru i-ar scuti de alte probleme pe viitor. Sunt frapat de faptul că domnul Moldovan nu a învăţat nimic din ceea ce i s-a întâmplat fostului şef al domniei sale de partid care acum se odihneşte pe undeva. Nu întotdeauna ţi se înfundă drumul ca urmare a identificării şi dovedirii unor fapte grave, de multe ori ţi se înfundă drumul ca urmare a unor fapte, în aparenţă, minore, de o gravitate mică, dar uşor de dovedit. Le dau un sfat: să se mişte zvelt şi să se retragă din combinaţia aceasta că nu e bună”, a concluzionat Ioan Turc.

 

Share.

About Author

Lasă un comentariu