O tânără de 19 ani care circula pe acostament în localitatea Șintereag a fost acroșată de o mașină care rula pe DN17, fără ca șoferul acesteia să oprească însă după accident. Evenimentul rutier s-a produs marți în jurul orelor 18,00 iar șoferul vinovat care n-a oprit pentru a-și ajuta victima a fost depistat de polițiști câteva ore mai târziu în Șieu Sfântul. Era baut și la testarea cu alcooltestul avea o alcoolemie de 0,37 mg/ l în aerul expirat.
Polițiștii nu au aflat însă de la tânăra accidentată datele de identificare ale mașinii. Socul evenimentului i-a permis să rețină doar culoarea roșie a autoturismului și atâta tot. În schimb, un alt șofer, care a văzut ce s-a întâmplat si a sunat la 112, unde a oferit indicii despre mașina implicată în accident. Așa au ajuns polițiștii la șoferul de 52 de ani din Șieu Sfântu căruia i-au deschis dosar penal, iar cercetările continuă pentru elucidarea tuturor împrejurărilor în care s-a produs accidentul- a precizat Crina Sârb, purtătorul de cuvânt al IJP Bistrița-Năsăud.