Bistrita
18 noiembrie 2019
Parţial noros
5°C
 
Ai o știre? Sună-ne pe TELEFON 0787-894941 sau trimite-ne un mesaj pe WhatsApp!

Urecheală din Parlament pentru șeful PSD Bistrița-Năsăud: ”doar pentru PSD legile sunt povești de babe bete”

Google+ Pinterest LinkedIn Tumblr +

Deputatul PMP Ionuț Simionca a ținut să-i dea o replică usturătoare chiar din plenul Camerei Deputaților președintelui CJ și al PSD Bistrița-Năsăud, care a avut recent o remarcă batjocoritoare la adresa proiectului legislativ al Autostrăzii Nordului, inițiat de parlamentarul bistrițean.

Într-o declarație politică susținută miercuri de Simionca acesta i-a răspuns președintelui PSD Bistrița-Năsăud că inițiativa pe care acesta a caracterizat-o într-o intervenție publică drept ”povești de babe bete ”  a fost semnată de 65 de deputați și senatori, unii chiar colegi de partid cu Moldovan

Este vorba de inițiativa legislativă privind Autostrada Nordului, semnată de 65 de deputați și senatori din toate partidele politice, inclusiv din PSD, care a fost aprobată în luna martie în Senat. Dacă Autostrada Nordului va fi girată de lege, orice guvern va conduce România din 2020, indiferent de coloratura lui politică, trebuie să pună în practică acest proiect extrem de important pentru bistrițeni”,

Simionca a mai spus și că  afirmația lui Moldovan i-a jignit pe toți cei ce susțin acest proiect legislativ, parlamentari din toate partidele politice, dar și cetățeni ai municipiului Bistrița, dar că a sfidat , în același timp și autoritatea statului: “În timp ce pentru noi, românii de rând, legile sunt sfinte și trebuie respectate întocmai, pentru actuala Putere legile nu sunt altceva decât «povești de babe bete». Prin declarația sa, președintele pesedist al Consiliului Județean Bistrița-Năsăud, Radu Moldovan, i-a jignit nu doar pe cei 65 de parlamentari semnatari ai proiectului de lege, ci și pe cei peste 3.000 de bistrițeni care au semnat zilele trecute pentru susținerea acestei inițiative legislative”.

Deputatul PMP Ionuț Simionca a continuat cu enumerarea unor decizii controversate ale liderilor PSD din Bistrița-Năsăud, care au cheltuit sume importante de bani din bugetele locale pentru proiecte care nu reprezintă priorități ale bistrițenilor: „«Povești de babe bete» sunt, mai degrabă, minciunile PSD cu privire la performanțele administrației locale din Bistrița-Năsăud, condusă de PSD. După ce primarul pesedist al Bistriței a cheltuit peste 6,5 milioane de Euro pentru amenajarea unei pârtii de schi care a funcționat doar 14 zile iarna trecută, viceprimarul pesedist al Bistriței s-a remarcat de curând cu asfaltări făcute anapoda pe drumuri în care au apărut găuri la doar trei zile după finalizarea lucrării. După ce a anunțat demolarea Stadionului „Jean Pădureanu” din Bistrița, lăsat în izbeliște, președintele pesedist al Consiliului Județean Bistrița-Năsăud a cheltuit 13 miliarde de lei vechi din bani publici pentru reabilitarea Stadionului Central al Raionului Glodeni din R. Moldova”.

Parlamentarul PMP i-a dat și un sfat președintelui  PSD Bistrița-Năsăud : să-i convingă pe colegii lui parlamentarii PSD că votează toți legea: ”Altfel veți rămâne în istoria județului ca un politician care a reușit să producă pentru Bistrița-Năsăud mai multe povești și promisiuni de babe bete decât proiecte concrete”, a mai comentat Ionuț Simionca.

Share.

About Author

Lasă un comentariu