Bistrita
19 octombrie 2019
Soare
19°C
 
Ai o știre? Sună-ne pe TELEFON 0787-894941 sau trimite-ne un mesaj pe WhatsApp!

Timp de 3 zile Bistrița a fost capitala sașilor de pretutindeni. Reuniunea a comemorat 75 de ani de la exodul sașilor din Transilvania

Google+ Pinterest LinkedIn Tumblr +

În jur de 1500 de sași emigrați din Transilvania prin toate colțurile lumii participă în aceste zile la Bistrița, la a 29-a reuniune a sașilor transilvăneni, o manifestare găzduită anual de unul dintre cele 9 burg-uri partenere (7 din asociația Siberburgen și alte două asociate). Reuniunea de la Bistrița, la 9 ani de la precedenta are și o amprentă specială: comemorarea a 75 de ani de la exodul sașilor din Transilvania.

Printre oficialităţile prezente la reuniunea sașilor de la Bistrița se numără ambasadorul Austriei în România, Isabel Rauscher, consulul Germaniei la Sibiu, Hans Erich Tischler, preşedinţi ai mai multor asociaţii ale saşilor stabiliţi în Germania şi Austria, dar și episcopul Bisercii Evanghelice din Sibiu, Reinhart Guib.

Sașii sosiți din Austria, Germania dar și din Canada au participat vineri seara la un bal dedicat lor în cortul amenajat în  centrul orașului în apropierea Bisericii Evanghelice. Și sâmbătă încă de dimineață în centrul Bistriței  și mai ales în perimetrul  Bisericii Evanghelice,  limba germană a fost mai des auzită decât româna. Membrii comunității sașilor au participat la slujba din Biserica veche de 7 secole din inima Bistriței, cea pentru a cărei reconstrucție după devastatorul incendiu din 2008  au  contribuit cu toții.

Imediat după slujbă îmbrăcaţi în costume tradiţionale sașii au pornit într-o paradă  prin centrul Bistriței, în sunetul unor melodii tradiționale intonate de  fanfară, însoţiţi pe tot traseul de rude şi cunoscuţi. A doua parte a zilei de sâmbătă e dedicată evenimentului central al ediției a 29-a întâlnirii, comemorarea a 75 de ani de la exodul sașilor din Transilvania . De altfel întregul eveniment stă anul acesta sub mottoul  “Împreună – Comemorăm – Construim”.


Duminică, programul include slujba religioasă, un concert de fanfară în foişorul din Parcul municipal, urmat de un altul susţinut de orchestra “Cununa” şi artistul Helmuth Kasper.

Share.

Lasă un comentariu