Bistrita
19 octombrie 2019
Soare
19°C
 
Ai o știre? Sună-ne pe TELEFON 0787-894941 sau trimite-ne un mesaj pe WhatsApp!

Trei parlamentari bistrițeni din șapte au votat moțiunea de cenzură. Ce declarații au făcut

Google+ Pinterest LinkedIn Tumblr +

Doi dintre cei șapte parlamentari de Bistrița-Năsăud și-au pierdut portofoliile de miniștri după ce opoziția reunită a reușit să demită astăzi  Guvernul Dăncilă în Parlament. De altfel Daniel Suciu, ministrul Dezvoltării a stat toată perioada dezbaterii moțiunii chiar alături de Viorica Dăncilă în banca Guvernului, în timp ce Ioan Deneș, ministrul Apelor a stat în grupul de lângă premier în așteptarea tensionată a votului și a numărării votului. La moțiune nu a votat nici Doina Pană, fost ministru al Apelor, în timp ce despre votul senatorului ALDE, Ioan Simionca nu se stie mare lucru în condițiile în care  acesta nu s-a numărat printre semnatarii moțiuni asemenea majorității colegilor săi de partid.

În schimb pentru moțiunea de cenzură  au votat, cu bilele la vedere, deputatul USR Cristina Iurișniți, cel al PMP, Ionuț Simionca și Robert Sighiartău, secretarul general al PNL care a și negociat cu alți parlamentari pentru susținerea moțiunii. Fiecare și-a postat de altfel fotografii cu momentul votului pe paginile personale de facebook.

Cristina Iurișniți a scris că momentul rezultatului a bucurat-o, însă că ceea ce va urma nu va fi ușor și : ”Nu e o zi da e entuziasm maxim ci unul reținut si responsabil! Nu va fi ușor! Important e că iată există o majoritate parlamentară care își asumă responsabilități! USR va susține un guvern de tranziție, interimar, și va promova organizarea anticipatelor! Încep consultările mâine la administrația prezidențială!”

Robert Sighiartău: Am învins! Am reușit să oprim acest guvern din drumul său spre nicăieri. A fost destul și astăzi putem spune că era PSD s-a încheiat. La 30 de ani de la Revoluția din Decembrie 1989 putem spune că regimul nedemocratic și antinațional a căzut definitiv. Pornim pe un nou drum și cred că putem da românilor o nouă perspectivă și o speranță mai bună pentru viitor. Doamne ajută România!

Ionuț Simionca: ”Cu 238 de voturi A TRECUT MOȚIUNEA! Am votat pentru demiterea celui mai slab guvern al României, am votat pentru scoaterea PSD din Palatul Victoria și pentru oprirea lungului șir de dezastre produse de Guvernul Viorica Dăncilă. Românii merită o soartă mai bună, bistrițenii merită mai mult. Îmi doresc din tot sufletul ca moțiunea de cenzură să treacă.
Așa cum am hotărât împreună cu colegii mei din Partidul Mișcarea Populară, am votat cu bilele la vedere și cu speranța unui viitor mai bun pentru români.”

Share.

About Author

Lasă un comentariu