Bistrita
19 octombrie 2019
Soare
19°C
 
Ai o știre? Sună-ne pe TELEFON 0787-894941 sau trimite-ne un mesaj pe WhatsApp!

(PE) Iohannis și PNL au învins PSD. Ce urmează după moțiunea de cenzură?

Google+ Pinterest LinkedIn Tumblr +

Preşedintele Klaus Iohannis, a declarat, vineri, că PSD rămâne un adversar puternic cu care PNL trebuie să se lupte şi ar fi cea mai mare greşeală ca social-democraţii să fie subapreciați. Iohannis le-a transmis liberalilor că oamenii așteaptă soluţii de la PNL şi a precizat că vrea un guvern instalat cât mai rapid. Şeful statului a explicat că este adeptul alegerilor anticipate, dar acestea sunt aproape imposibil de realizat.

Președintele Klaus Iohannis și președintele PNL Ludovic Orban, însoțiți de alți lideri liberali, au mers printre brașoveni, în drumul spre Adunarea Regională a organizațiilor PNL din regiunea Centru. Oamenii, veniți în număr mare, au dat mâna cu președintele României și au făcut fotografii cu acesta. Șeful statului a fost solicitat să semneze autografe pe cea mai recentă carte pe care a scris-o. La rândul său, Ludovic Orban, născut în Brașov, s-a întreținut amical cu localnicii veniți să îi întâmpine pe liberali.

Adunarea Regională de la Brașov, la care au participat 2000 de liberali,  a fost prima reuniune a liberalilor împreună cu șeful statului, după succesul moțiunii de cenzură împotriva Guvernului Dăncilă.  ”S-a produs o nouă minune: moțiunea de cenzură a trecut prin Parlament! Foarte mulți dintre voi, în frunte cu Ludovic, ați muncit săptămâni, luni de zile pentru acest rezultat. Ați muncit, ați reușit să convingeți întreaga opoziție din Parlamentul României și împreună ați reușit! Felicitări”, a fost mesajul președintelui pentru liberali. El a reamintit că la consultările de la Cotroceni, PNL a anunțat că este pregătit să preia guvernarea.

Nu vor exista tăieri de salarii și pensii

Klaus Iohannis le-a vorbit liberalilor despre perioada grea care urmează. ”Iohannis va intra în campanie împotriva PSD”, a afirmat șeful statului. ”PSD-ul rămâne un adversar puternic cu care trebuie să ne luptăm în numele românilor de bună-credință! PSD-ul este puternic înșurubat în instituţiile statului,  în consilii județene, în primării, în consilii locale. Nu subapreciați acest adversar. Ar fi cea mai mare greșeală ”, a spus şeful statului.

Acesta susţine că românii aşteaptă de la liberali soluţii pentru perioada următoare.

”Românii aşteaptă de la noi soluţii pentru o guvernare eficientă, pentru o guvernare care să vină pentru România şi pentru români. Asta trebuie să livraţi, voi împreună cu mine. Aşa vom face”, a mai spus Iohannis.

Preşedintele a spus că PNL trebuie să se pregătească foarte bine şi pentru alegerile locale şi parlamentare, ”care pot avea loc la termen su mai repede”. ”Acum nu este posibil să facem anticipate imediat. Vă explic de ce. Dacă acum am încerca un astfel de demers, acest guvern eșuat, derutat, demis, Dăncilă ar rămâne la butoanele Guvernului până în primăvară. Asta ar fi o adevărată catastrofă națională. S-ar crea un haos de nedescris, ar face praf toți banii, ar face praf toate sistemele. Așa ceva este, pur și simplu, exclus!”, a explicat șeful statului.

Acesta a mai precizat că vrea un guvern PNL sau în jurul PNL care să fie instalat cât mai repede. Șeful statului a afirmat răspicat că liberalii nu vor tăia pensii și salarii. ”Deja, ieri, în Parlament, de la tribuna Parlamentului s-a lansat prima sperietoare mincinoasă marca PSD şi de aceea, dragii mei, vă spun vouă şi tuturor românilor: nu vor exista tăieri de salarii şi pensii!”, a afirmat Klaus Iohannis.

Iohannis și PNL au învins PSD

Liderul PNL, Ludovic Orban, a declarat că  România are nevoie de oameni de stat, care să pună în primul plan interesul României și interesul fiecărui cetățean român. ”Vremea minciunii a trecut, dragii mei. Vreme hoției a trecut, dragii mei. Vremea improvizațiilor și a cârpelilor a trecut, dragii mei”, a fost mesajul lui Ludovic Orban.

Acesta a afirmat că ”PSD și-a bătut joc de România în ultimii trei ani de zile”. ” La capătul a 3 ani de luptă trebuie să declarăm un lucru clar, președintele Klaus Iohannis și Partidul Național Liberal au învins decisiv PSD, ieri”, a afirmat Orban, în aplauzele liberalilor. ”Avem de dat cea mai importantă bătălie dintre toate – bătălia pentru realegerea lui Iohannis în funcţia de preşedinte al României. Să facem o campanie cum nu am făcut niciodată”, a mai spus Orban.

Acesta a explicat că perioada care vine este dificilă. Orban a afirmat că puterea este dată formaţiunilor politice pentru a lucra în interesul public, nu în interesul clientelei.”Această putere trebuie folosită de Partidul Național Liberal, pentru a garanta fiecărui român că orice leu pe care îl plătește la bugetul de stat va fi cheltuit pentru a realiza lucruri care să crească calitatea vieții în România”, a fost mesajul lui Ludovic Orban. ”Trebuie să le garantăm românilor că nicio decizie nu se va mai lua fără o dezbatere în societate”, le-a transmis Orban liberalilor.

Acesta a precizat că îi este foarte uşor să facă campanie pentru Klaus Iohannis. ”Klaus Ioahnnis, are toate datele necesare, toate calitățile necesare, pentru a gira cea mai importantă funcție în stat și pentru a da direcția corectă pentru România. Klaus Iohannis, în 5 ani, a arătat că are capacitatea de a utiliza aproape singur, într-o bătălie inegală cu un PSD cum nu a fost niciodată, a reușit  să oprească orice rău care putea  fi săvârșit României și a reușit,  în final, să învingă, alături de noi decisiv, Partidul Social Democrat”, a explicat Ludovic Orban.

Publicitate electorală

Share.

Lasă un comentariu