Ai o știre? Sună-ne pe TELEFON 0787-894941 sau trimite-ne un mesaj pe WhatsApp!

Ce a pățit un tânăr după ce l-a lovit pe proprietarul mașinii din care fura piese

Google+ Pinterest LinkedIn Tumblr +

Un pensionar bistrițean a fost lovit sâmbătă de hoțul pe care l-a surprins în timp ce fura piese din mașina sa.

Hoțul, un tânăr de 21 de ani din Rebrișoara, care potrivit polițiștilor mai furase și cu alte ocazii din mașina pensionarului dar și din altele, a fost surprins sâmbătă dimineața, în jurul orelor 8,30 dimineața pe când se încerca sa mai fure ceva din autoturismul parcat. Pensionarul s-a ales cu un pumn în față de la hoțul pe care a încercat, fără succes să-l oprească.

Polițiștii l-au identificat în scurt timp pe individul care a șters-o la fugă după ce l-a lovit pe proprietar și l-au reținut.  După ce au extins cercetările polițiștii de la Investigații Criminale au descoperit că tânărul ar fi furat în mai multe reprize din mașina pensionarului, în perioada 22 septembrie-10 octombrie piese auto în valoare totala de 3800 lei.

Individul n-a avut nicio șansă în fața judecătorului de drepturi și libertăți și a primit mandat de arest preventiv de 30 de zile. Polițiștii îi cercetează acum întreaga activitate infracțională, dosarul său conținând deocamdată acuzele de furt calificat, tentativă de tâlhărie, lovire.

 

Share.

About Author

Lasă un comentariu