Ai o știre? Sună-ne pe TELEFON 0787-894941 sau trimite-ne un mesaj pe WhatsApp!

Ioan Turc despre măsurile urgente ale Guvernului PNL: ”recursul compensatoriu va fi abrogat”. Ce alte măsuri imediate au liberalii în plan

Google+ Pinterest LinkedIn Tumblr +

Președintele PNL Bistrița-Năsăud a explicat într-o conferință de presă care sunt principale măsuri pe care viitorul Guvern  liberal ar urma să le ia dacă va fi învestit.

Turc care a participat și a votat la ședința Biroului Permanent Național al PNL în care s-a aprobat programul de guvernare și formula guvernului monocolor a ținut să precizeze răspicat și ce nu va face noul Guvern în caz că va învestit: nu va tăia salariile și pensiile și i-a cerut PSD-ul să înceteze cu minciunile legate de acest subiect: ” PNL nu are nici cea mai mică intenţie să diminueze niciun fel de venit al oamenilor din această ţară, fie că vorbim despre salarii, fie că vorbim despre pensii, aici nu mă refer la pensiile speciale. PNL este decis ca prin politici economice coerente să asigure creşterea durabilă a veniturilor şi nu scăderea lor. PNL este decis să crească şi puterea de cumpărare, nu doar veniturile”, a subliniat  Ioan Turc.

Liderul liberal judeţean a trecut în revistă şi câteva din măsurile urgente pe care guvernul PNL le va lua dacă va fi votat de Parlament. ”Adoptarea Ordonanţei de Urgenţă privind restructurarea Guvernului, asigurarea condiţiilor pentru o bună organizare a alegerilor prezidenţiale, nominalizarea candidatului pentru funcţia de comisar european din partea României (riscăm să pierdem funcția de comisar european!) rectificarea legii bugetului de stat şi al legii bugetului asigurărilor sociale pentru anul 2019 şi elaborarea proiectelor Legii bugetului de stat pentru 2020 şi a Legii bugetului asigurărilor sociale de stat pentru 2020. De asemenea, între priorităţi se numără organizarea examenului de rezidenţiat pentru absolvenţii facultăţilor de medicină, de care stiți foarte bine ca PSD si-a bătut joc  pregătirea infrastructurii de transport şi a sectorului energetic pentru perioada de iarnă şi avizarea proiectului de lege pentru abrogarea recursului compensatoriu şi consolidarea Serviciului de probaţiune pentru monitorizarea condamnaţilor eliberaţi condiţionat.” a enumerat Turc.

Președintele PNL a ținut și să insiste asupra nevoii de a termina repede cu recursul compensatoriu, prin abrogarea legii acestuia: ”Insist pe recursul compensatoriu. Aceasta lege prin care mii de infractori periculosi au fost eliberati mai repede din detenție reprezintă o mostră de cinism și de dispreț față de viața, integritatea și avutul persoanei. În loc sa compenseze în bani lipsa de confort a deținuților: a hoților, criminalilor și violatorilor ,PSD a ales sa compenseze în vieți omenești. Ultimele două victime, plata cinismului guvernanților  sunt soții în vârstă din Constanța uciși cu bestialitate de un infractor care la ora comiterii faptelor ar fi trebuit să fie după gratii, dacă nu ar fi fost eliberat. Viitorul guvern al PNL va aviza de îndată proiectul abrogării legii recursului compensatoriu pe care tot PNL l-a depus la Parlament. Plata cinismului trebuie să înceteze.” a spus Ioan Turc.

Share.

About Author

Lasă un comentariu