Bistrita
22 noiembrie 2019
Noros
6°C
 
Ai o știre? Sună-ne pe TELEFON 0787-894941 sau trimite-ne un mesaj pe WhatsApp!

(PE) Dan Barna : Nu putem pretinde calitate a învățământului în școli care nu au profesori calificați și nu au toalete, apă curentă și căldură.

Google+ Pinterest LinkedIn Tumblr +

De aproape 10 ani, Legea Educației prevede obligativitatea alocării a 6% din PIB pentru învățământ, dar niciun guvern nu a respectat până acum această prevedere.  Guvernul Dăncilă a alocaat doar 3% din PIB pentru Educație. Rezultatul? PSD a promis în 2016 că va construi 2.500 de creșe și grădinițe noi, 30 de cămine studențești și va moderniza peste 2.000 de școli. După 3 ani, au reușit să facă doar 45 de grădinițe. Nu putem pretinde calitate a învățământului în școli care nu au profesori calificați și nu au toalete, apă curentă și căldură.

Alocăm fonduri speciale pentru formarea profesională inițială și continuă a personalului din învățământ precum și pentru atragerea cadrelor didactice către zonele geografice cu deficit de profesori.

Creșterea prestigiului profesiei didactice și promovarea continuă a carierei pedagogice, inclusiv printr-o remunerare corespunzătoare: vom crește salariile educatorilor și profesorilor din ciclurile ante-preșcolar, preșcolar, primar, gimnazial și liceal. Dacă vrem învățământ de calitate atunci trebuie să fim pregătiți în viitorul apropiat să ne plătim profesorii așa cum plătim medicii sau magistrații.

Investim în infrastructură educațională critică (clădiri, laboratoare, biblioteci, cămine, cantine, dar și resurse educaționale precum materiale didactice, infrastructură digitală) și revizuim mecanismul finanțării per elev, astfel încât o pondere mai mare să revină echipamentelor și materialelor didactice pentru activități școlare și extracurriculare.

Continuarea măsurilor de stimulare a accesului și participării în educație pentru toți copiii și tinerii și introducerea unor măsuri concrete care să crească calitatea educației

Educația reprezintă pilonul fundamental al proiectului de țară, pentru că ea formează societatea. România are nevoie în continuare de măsuri remediale care să crească accesul și participarea școlară a copiilor și tinerilor din toate mediile de la creșă și până la universitate sau învățământul profesional – masa caldă în școli, transport sigur până la școală și înapoi, vouchere de grădiniță, încurajarea și recunoașterea profesorilor care obțin rezultate semnificative, nu doar la olimpiade, dar și prin reducerea absenteismului și a abandonului școlar, îmbunătățirea rezultatelor învățării, incluziunea cu succes a elevilor cu Cerințe Educaționale Speciale (CES), etc.

Dar avem și o nevoie acută de calitate în educație la toate nivelurile. Care înseamnă profesori bine pregătiți, cu prestigiu, dezvoltarea de competențe ale copiilor și tinerilor adaptate la nevoile reale ale societății actuale și adaptarea educației la cerințele specifice ale elevilor, cu eliminarea uniformizării care nu creează altceva decât mediocritate. Pentru a avea profesori bine pregătiți, este necesară atragerea celor mai buni tineri către o carieră didactică, pregătirea lor inițială de calitate, precum și formarea continuă a tuturor cadrelor didactice din sistem.

Calitate înseamnă și deschiderea către concurență în sistemul de învățământ. Educația este prea importantă pentru a fi organizată sub forma unui monopol: părinții trebuie să aibă dreptul să aleagă școala copiilor lor. Simultan, este nevoie de reforma profundă a modului în care se face astăzi evaluarea calității serviciilor de educație.

Descentralizarea și depolitizarea educației prin transferul puterii de decizie către școli, la nivelul elevilor, părinților și profesorilor

Parteneriatul între școală, familie și comunitate este esențial pentru o educație de calitate a copiilor noștri. Educația începe devreme, în familie, iar copiii au nevoie de modele pe care să le poată urma. Fiecare copil este diferit, de aceea și sistemul de educație trebuie să fie capabil să se adreseze fiecăruia. Și este de datoria fiecăruia dintre noi să ne implicăm în acest efort – atât prin programe de educație parentală; cât și prin acordarea unei puteri de decizie părinților în consiliile de administrație ale școlilor în ceea ce privește curricula și investițiile făcute din bugetele școlilor.

Deși s-a spus de multe ori că vom centra educația pe copil, cel mai puternic actor din sistem a rămas politicul. Avem un sistem de educație extrem de centralizat și politizat, în care cei mai puternici actori sunt ministrul educației și primarii. Nici profesorii, nici părinții nu au putere de decizie în actualul sistem. Susținem că sistemul de educație trebuie să fie depolitizat și descentralizat. Puterea de decizie în școli trebuie să fie a celor care sunt cei mai apropiați de copii: profesorii și părinții. Ei știu cel mai bine care sunt nevoile copiilor și ale școlii.

Inspectoratele școlare sunt instituții retrograde; avem nevoie de o reformă substanțială a sistemului astfel, cu instituții care să reprezinte garanția calității actului de educație. Propunerea pe care o voi susține în mandatul meu de președinte este transferul puterii de decizie de la inspectoratele școlare către nivelul școlii și schimbarea modului de funcționare a consiliilor de administrație astfel încât școlile să fie conduse mai aproape de copii și pentru interesele lor.

O școală mai sigură și mai sănătoasă pentru copii

Intervenția de urgență asupra tuturor școlilor care funcționează în spații neconforme din punct de vedere sanitar sau al siguranței la incendiu și cutremur este o măsură urgentă pe care o voi susține cu tărie. Sunt peste 3.000 de unități școlare inventariate și expertizate care se află în această situație.

Educația pentru sănătate trebuie să fie o prioritate în școlile din România pe parcursul anilor de învățământ primar și gimnazial. Acesta trebuie să includă componente de: informare preventivă și educație pentru siguranță și evitarea pericolelor, cu referire la toate pericolele la care pot fi expuși elevii – agresivitate și cazuri de bullying, fumatul, utilizarea unor substanțe narcotice și ilegale, dar și pentru a face față la situații de risc de incendiu, cutremur sau inundație.

Educație pentru sănătate înseamnă, în același timp, și promovarea unui stil de viață sănătos în rândul elevilor: este nevoie de dezvoltarea unui sistem de sport școlar și universitar, sportul fiind fundamental pentru dezvoltarea fizică și emoțională a copiilor și în prevenția unor afecțiuni de sănătate.

Publicitate Electorală

 

Share.

Lasă un comentariu