Ai o știre? Sună-ne pe TELEFON 0787-894941 sau trimite-ne un mesaj pe WhatsApp!

Un hotel din Bistrița a fost luat ieri cu asalt de polițiști: ce au pățit administratorul și directorul, suspectați de proxenetism

Google+ Pinterest LinkedIn Tumblr +

Un hotel de la periferia Bistriței suspectat de câteva luni că ar fi un adevărat cuib al proxenetismului a fost luat ieri cu asalt de polițiștii de la Investigații Criminale și mascați.

Potrivit unui comunicat al IPJ Bistrița-Năsăud la amplele acțiunile  de percheziție au participat aproape 50 de polițiști, cu suportul operațional al Direcției Operațiuni Speciale din Inspectoratul General. În urma perchezițiilor, a documentelor și înscrisurilor găsite dar și a cercetărilor efectuate timp de mai multe luni, polițiștii au decis să conducă la audieri 25 de persoane. În urma audierilor, administratorul Hotelului, I.R de 61 de ani și directorul unității o femeie de 55 de ani au fost reținuți pentru 24 de ore sub acuzațiile de proxenetism. Cei doi vor fi prezentați în cursul zilei de astăzi în fața judecătorilor cu propunerea de arest preventiv. Potrivit surselor Bistrița Express în cauză ar fi vorba de administratorul, respectiv directoarea Hotelului Diana .

Ce spun polițiștii despre dosar

Potrivit comunicatului IPJ BN din cercetările efectuate până acum polițiștii au ajuns la concluzia că însuși administratorul  Hotelului ar fi înlesnit practicarea prostituției, prin punerea la dispoziție a camerelor hotelului unor femei care practică prostituția, fără a le înregistra în registrul de evidență a persoanelor cazate.

Polițiștii susțin și că în cursul anului 2019 directoarea aceluiași hotel  ar fi tolerat și facilitat practicarea prostituției în incinta unității de cazare, în sensul că ar fi instruit recepționerii cu privire la tarifele practicate și nu ar fi denunțat practicarea prostituției în incinta hotelului către autorități.

Ieri la percheziții polițiștii au găsit în hotel inclusiv clienți care consumaseră droguri, fapt confirmat de testarea cu aparatul Drug Test: ”În cadrul cercetărilor efectuate pentru documentarea activității infracționale, ieri, 19 noiembrie, polițiști ai Serviciului de Investigații Criminale, de la Investigarea Criminalității Economice, Criminalistic și Acțiuni Speciale au efectuat percheziții în hotel. Astfel, au ridicat mai multe înscrisuri cu valoare probatorie. Tot la percheziții, au mai fost depistate două persoane care se aflau sub influența substanțelor psihoactive, fapt confirmat în urma testării cu aparatul Drug Test. A fost întocmit dosar penal care a fost înaintat către D.I.I.C.O.T.- Biroul Teritorial Bistrița-Năsăud” precizează un comunicat de presă IPJ.

Pe lângă arestarea preventivă a patronului Hotelului și directoarei procurorii DIICOT vor cere instanței și suspendarea activității Hotelului. Totodată, în ceea ce privește persoana juridică, polițiștii urmează a propune instanței măsura preventivă a suspendării activității. Cercetările continuă de către polițiștii Serviciului de Investigații Criminale.

Share.

About Author

Lasă un comentariu