Ai o știre? Sună-ne pe TELEFON 0787-894941 sau trimite-ne un mesaj pe WhatsApp!

Numărul psihologilor din școli ar putea crește semnificativ dacă se va adopta inițiativa unui deputat bistrițean

Google+ Pinterest LinkedIn Tumblr +

Numărul consilierilor psihologici din școli va crește semnificativ dacă o inițiativă parlamentară aparținând deputatului Cristina Iurișniți va trece de votul Parlamentului. Deputatul bistrițean insistă de mai bine de un an pe această propunere, însă miniștrii educației din guvernele PSD au invocat lipsa banilor ca obiecție la această solicitare.

Cristina Iurișniți a declarat vineri într-o conferință de presă că propunerea sa de modificare a legii educației în sensul creșterii numărului psihologilor școlari prin scăderea normei elevilor arondați, va fi depusă săptămâna viitoare în Parlamentul României: ”Este nevoie astfel de dublarea numărului de psihologi şcolari de la 400 la 600 de elevi, cât va fi numărul copiilor alocaţi, iar nu 800-1000 de elevi cum este în cazul de faţă. Este foarte important acest lucru tocmai în vederea reducerii abandonului şcolar. Toate aceste modificări pe care le am în vedere şi pe care le am în dezbatere cu partenerii sociali, cu diferiţi agenţi economici sau cu profesori şi specialişti din domeniul educaţiei vizează reducerea abandonului şcolar” a declarat Cristina Iurișniți.

Deputatul Cristina Iurișniți mai spune că procentul din PIB alocat învățământului ar trebui să crească chiar și la 6 %  în viitorul buget pentru acest gen de modificari care au nevoie de finanțare și de multe altele și că actualul ministru al Educației, liberala Monica Anisie ar fi greșit atunci când a declarat că nu ar avea deocamdată ce face cu o asemenea cresterea procentului din PIB: ”  Cum se poate reduce abandonul şcolar apropo de acel 6% din PIB pe care doamna ministru în funcţie nu-l doreşte în momentul de faţă pentru că pe actuala structură găsită la minister nu ar avea ce face cu aceşti bani, cum s-a înţeles din declaraţia ei? Iată că sunt multe direcţii unde se pot investi bani care pot veni în plus în educaţie, aşa cum a spus ministrul Finanţelor, în resursa umană, mai mulţi psihologi şcolari”, este remarca  deputatul USR B-N.

Reducerea grupelor de învățământ profesional- o alta tintă de modificare a legilor

Parlamentarul bistriţean pregătește altă iniţiativă pe segmentu învăţământului profesional dual: reducerea numărului de elevi din grupă, dar și o flexibilizare a cadrului legislativ şi a metodologiei care ar putea determina ca mai multe firme să fie interesate de acest tip de învăţământ:  „Este foarte dificil să găseşti zece elevi care să aibă aceeaşi direcţie mai ales în micul urban sau în comune. Am mers pe această reducere a grupelor, minim 7 elevi, maxim 30 într-o clasă de învăţământ profesional dual. Toate aceste lucruri nu fac decât să încurajeze dezvoltarea acestui tip de învăţământ care este acum în jur de 10-15% în România, doar 6.000 elevi au acces la el”, a motivat deputatul Iurişniţi.

După mai multe discuții cu reprezentanți ai patronatului  în cadrul conferințelor dedicate învățământului profesional -dual Cristina Iurișniți a ajuns la concluzia că trebuie modificat inclusiv Codul Fiscal pentru acordarea de facilități agenților economici  pentru stagiile de practică în învăţământul profesional dual.

Share.

About Author

Lasă un comentariu