Ai o știre? Sună-ne pe TELEFON 0787-894941 sau trimite-ne un mesaj pe WhatsApp!

AJOFM-urile intră în reorganizare. Cum se vor schimba și ce anunț a făcut ministrul muncii

Google+ Pinterest LinkedIn Tumblr +

Ministrul Muncii, Violeta Alexandru a inceput reorganizarea din temelii a Agenției Naționale pentru Forta de Munca și  i-a termen doar o lună noul director al agenției pentru ca schimbările să se și vadă.

Ministrul a scris pe pagina sa de  Facebook că este sfârșitul unei perioade în care Agenția de Ocupare a Forței de Muncă a tot plimbat listele cu șomeri de la un angajator la altulși se așteaptă ca ANOFM să-și ia rolul de consiliere în serios: “Am început reorganizarea ANOFM. Suntem la jumătatea lunii ianuarie. În maxim o lună trebuie să se vadă deja schimbările. Agenţia va înceta să se/ne mai păcălească că se ocupă, într-adevăr, de şomeri sau că ar cunoaşte nevoile din piaţă. Acesta este sfârşitul unei perioade atât de benefice financiar doar pentru unii, o perioadă în care liste de şomeri se “plimbă” de un angajator la altul, o perioadă de congrese, conferinţe etc. Şi atât”, a scris ministrul Violeta Alexandru pe reţeaua de socializare.

Iar resetarea de care vorbește ministrul se extinde și la agențiile județene, promite acesta: “Noul Preşedinte al ANOFM are un termen scurt pentru evaluare internă. Obiectul principal – conectare la angajatori, recâştigarea încrederii acestora, preluat orice informaţie relevantă pentru a face această instituţie eficientă şi credibilă. Sâmbătă plecăm spre Braşov. Vom intra în dialog aplicat cu 80 de angajatori. Luni ne vedem cu firme de recrutare. Ne este extraordinar de necesar feedback-ul acestor oameni”, a mai spus ministrul Muncii.

Violeta Alexandru explică și cum vede rolul agențiilor de șomaj: “Toţi cei în căutarea unui loc de muncă au în noi un partener serios şi determinat. În România statul trebuie să facă tot ceea ce poate pentru ca cei care doresc şi pot să muncească, să facă cât mai simplu pasul de la persoană fără loc de muncă la angajat. Şi să găsească ceva care să i se potrivească. Ţin mult să se vadă rapid primele efecte pentru re-setarea politicilor de angajare, formare, consiliere pentru integrare în piaţa muncii. Tot respectul meu pentru cei care pot şi vor să muncească. Suntem aici pentru ei“, a mai spus Violeta Alexandru.

 

Share.

About Author

Lasă un comentariu