Ai o știre? Sună-ne pe TELEFON 0787-894941 sau trimite-ne un mesaj pe WhatsApp!

Scrisoare deschisă către ADI Deșeuri transmisă de președintele Bistriței Civice: ”Nebuloasa continuă. Lămuriți toate neclaritățile”

Google+ Pinterest LinkedIn Tumblr +

Președintele Asociației Bistrița Civică, Adrian Florin Chereji a transmis o scrisoare deschisă adresată conducerii ADI Deșeuri, în care-i cere să lămurească mai multă aspecte neclare după ieșirea acesteia în fața presei cu explicații.

Chereji care se declară mulțumit cel puțin de faptul că cei de la ADI Deșeuri au ajuns să dea dovadă de mai multă transparență, însă cere o dezbatere publică prin care Agenția ADI Deșeuri să explice cetățenilor mai multe aspecte rămase în continuare neclare. Și până atunci le cere să-i răspund la mai multe întrebări: ”În sfârșit, ADI Deșeuri a ieșit public cu câteva explicații privind viitorul colectării deșeurilor menajere și reciclabile și tarifele percepute. Rămân, totuși, multe lucruri neelucidate, „în ceață”, pe care ADI Deșeuri trebuie să le lămurească”.

Chereji cere lămuriri în privința cuantumului real al taxei de salubrizare urban-rural  în condițiile în care au fost vehiculate alte cifre decat cele din spatiul public:

”Referitor la tarif/taxa de colectare pe care trebuie să o plătească fiecare locuitor nu au elucidat problema majorării. În spațiul public a circulat varianta majorării cu 75% a taxei de salubrizare. Fals. Taxa a crescut în mediul urban de la 9,9 lei/lună/persoană la 11,5 lei, ceea ce însemnă o creștere cu 16,16%. Problema cu cei 75% provine din faptul că până în anul 2019, la Bistrița s-a acordat o subvenție de 3,3 lei/lună/persoană care nu mai este certă din 2020 încolo. Și chiar dacă viceprimarul Niculae a ieșit cu promisiunea electorală că va propune menținerea subvenției și în anul 2020, mai devreme sau mai târziu și bistrițenii vor trebui să achite taxa nominală. Trebuie menționat că în mediul rural majorarea taxei de salubritate este efectiv cu peste 100%, a crescut de la 3 la 6,5 lei/persoană/lună.

Dar nebuloasa continuă: în ultimele ieșiri în spațiul public, directorul ADI Deșeuri vorbește de o taxă de 8,12 lei/om/lună nu 9,9. De unde a apărut cifra de 8,12? Dacă extragem TVA de 19% din 9,9 lei găsim 8,12. Dle Plăian lămuriți problema, 11,5 lei/om/lună conține și TVA? De unde ați scos 8,12 taxa din 2019?” îi cere Chereji directorului Plăian.

Chereji cere detalii și despre colectarea selectivă: ”Colectarea selectivă din poartă-n poartă se va face numai pentru plastic-metal în noile pubele galbene care ne vor fi puse la dispoziție până la 1 martie 2020. Dl. Plăian a afirmat că fiecare cetățean care locuiește la casă trebuie să „livreze” minim 6 pubele galbene, altfel va fi penalizat. E o explicație foarte hazardată și incorectă, sau nu este dusă până la capăt. Cipul pubelei galbene dă operatorului informația despre locația cetățeanului/gospodăriei care are acea pubelă în custodie, îi dă și informații privind volumul/masa de reciclabil colectat de la acel cetățean sau gospodărie? De ce pun întrebarea: pubela galbenă se poate umple cu 10-15 flacoane PET de 5-7 l, dacă un cetățean livrează 6 pubele/an umplute astfel nu va mai fi penalizat?

În luna noiembrie cetățenii care locuiesc la case au primit un pliant în care se dau câteva informații minimale despre frecția uscată, reciclabilă, că se va colecta de la case tot a doua săptămână cele de plastic/metal în sacul galben, iar sticla și hârtia/carton se va depozita la containerele semi îngropate din zona caselor. Sunt foarte multe cartiere în oraș unde nu sunt semi îngropate la case, sunt zone cu locuințe mixte blocuri și case. Cei de la case pot depozita sticla și hârtia/cartonul la cel mai apropiat container albastru (hârtie) sau verde (sticla)?”

Nici în privința devizei ” platesti cât arunci” Chereji nu e lămurit: Nu s-au dat explicații privind aplicarea principiului că fiecare plătește cât gunoi aruncă. Cum măsurați cantitatea de deșeu rezidual pe care operatorul îl colectează de la case? Va cântări operatorul pubela neagră? Puneți cip și pubelei pentru deșeurile reziduale(fracția umedă)?

La blocuri, fracția umedă se va depune în containerele de 110 l, închise într-o incintă la care accesul se face pe bază de cartelă de acces. Operatorul poate afla cel mult de câte ori s-a dus gunoi de către un apartament nu și ce cantitate. Se va face o medie care se va distribui pe fiecare apartament arondat la țarcul respectiv? Vor fi „sancționați” cu aceeași taxă și cei ce duc gunoi mult și cei ce depozitează o cantitate infimă.

Presedintele Bistriței Civice cere și oprirea debandadei de la punctele de colectare:

”Poate că va fi mai multă ordine la punctele de colectare, dar fără măsuri punitive aspre asupra celor ce nu respectă regulile ne vom învârti, în continuare în cercul vicios.

Dl.Plaian a afirmat că ADI Deșeuri a solicitat amplasarea de camere de filmat la punctele de colectare pentru a-i depista pe cei nu respectă regulile de colectare selectivă și de depozitare a deșeurilor. Trebuie implementat cât de repede acest sistem de supraveghere, așa-numitul Big Brother, altfel vom fi îngropați, în continuare, în gunoaie.

Instituțiile publice să-și facă treaba, să-și îndeplinească atribuțiile. Poliția locală ar putea să devină o instituție credibilă în comunitate dacă se va face ordine la punctele de colectare Măriți amenzile pentru cei ce nu se conformează și faceți public informații privind sancționarea celor ce nu respectă regulamentele de conviețuire într-o colectivitate civilizată!”.

Și nu în ultimul rând conducerea ADI nu s-ar fi priceput să explice coerent ce anume se colectează selectiv, așa ca Florin Chereji cere lămuriri și în această privință: ” O ultimă problemă pe care o adresez celor de la ADI Deșeuri. Lămuriți, foarte detailat, ce se poate colecta la fiecare tip de deșeu reciclabil. La care pubelă punem:

  • Ambalajele mixte de plastic- hârtie (sunt produse livrate în cutie de plastic pe care e lipită eticheta și/sau instrucțiunile de utilizare);
  • Tuburile spray;
  • Cabluri electrice, au conductor metalic și izolația de plastic;
  • Ambalaje mixte carton-folie metal. Sunt multe produse care pe interiorul recipientului au folie de aluminiu, unde le punem, că nu putem separa folia de carton?
  • Flacoanele în care se livrează ulei comestibil se pun la reciclabil (plastic sau sticlă) sau la fracția umedă?
  • Hârtia de la pachetele de unt nu poate fi curățată complet, o punem la fracția umedă sau la reciclabil hârtie/carton?
  • Deșeurile textile unde se depozitează?

Cu siguranță sunt foarte multe deșeuri care pot fi reciclate. Pentru viitorul nostru, pentru viitorul omenirii, hai să ne mobilizăm. Sunt convins că marea majoritate a bistrițenilor vor respecta regulile! Bistrițenii vor să trăiască într-un mediu curat, dar sunt exigenți, dacă plătesc un tarif vor să vadă servicii de calitate! ” mai spune Chereji.

Share.

Lasă un comentariu