Ai o știre? Sună-ne pe TELEFON 0787-894941 sau trimite-ne un mesaj pe WhatsApp!

Orban către șefii județeni ai PNL: ”candidați ori la Primărie, ori la Consiliul Județean”

Google+ Pinterest LinkedIn Tumblr +

Preşedintele liberalilor, premierul Ludovic Orban, a anunţat luni după o ședință a Biroului Politic Naţional al PNL că liderii filialelor judeţene sunt obligați să-și asume una dintre cele două candidaturi importante la alegerile locale: fie candidează la Primăria reședinței de județ, fie la președinția Consiliului Județean, acolo unde nu există candidați cu şanse să câştige alegerile locale.

Decizia e una luată în BPN cu votul întregii conduceri: ”Am luat în dezbatere câteva chestiuni legate de pregătirea alegerilor locale. Biroul Politic Naţional a adoptat două decizii în unanimitate. Prima decizie este aceea ca preşedinţii filialelor judeţene – acolo unde nu există, conform sondajelor de opinie, candidaţi care să rezulte că au şansa de a câştiga – să-şi asume răspunderea candidaturii fie la primăria municipiului reşedinţă de judeţ, fie la preşedinţia consiliului judeţean”,  este declarația lui Ludovic Orban după încheierea ședinței liberalilor.

Și nu este singura decizie adoptată astăzi la PNL: Orban a mai spus și că s-a hotărât PNL să nu accepte candidatura în alegerile locale  pentru funcţia de primar a unor persoane care fac parte, în prezent, din Partidul Social Democrat. Decizia din BPN ar trebui să pună capăt oricăror negocieri cu primari sau candidați ai PSD, vehiculate în culise în mai multe județe din țară.

Ioan Turc : voi candida la Primăria Bistrița

Contactat de Bistrița Express, președintele PNL Bistrița-Năsăud, Ioan Turc, spune că nu poate fi vorba de altă opțiune din partea lui decât menținerea intenției de a candida la Primăria Bistrița. Turc a fost și el prezent la ședința BPN de luni, 3 februarie.

Share.

About Author

Un comentariu

Lasă un comentariu