UPDATE:
Circulația a fost restricționată în Pasul Tihuța pentru aproximativ 15 minute în jurul orelor 19,30 din cauza viscolului, anunță Instituția Prefectului pe pagina de facebook. După ce drumarii au reușit să curețe drumul circulația a fost redeschisă, însă autovehiculelor peste 3,5 tone li s-a permis accesul doar însoțite de echipaje de poliție pentru a le facilita urcarea. Echipajele de deszăpezire au lucrat în permanență pentru a curăța zăpada împrăștiată de viscol, iar în anumite cazuri, cum a fost zona Piatra Fântânele a fost nevoie de suplimentarea utilajelor pentru a face față viscolului.
Stirea inițială: Se circulă greu în Pasul Tihuța la lăsarea serii: ninsoarea viscolită creează probleme și face complicată munca utilajelor de deszăpezire. Poliția rutieră dirizează traficul în special la urcare, anunță Instituția Prefectului pe pagina de facebook:
”Ninsoarea acaparează Pasul Tihuța și Sângeorz-Băi; Poliția Rutieră monitorizează, dirijează și organizează traficul pe urcare. Se intervine în continuare cu utilaje și materiale antiderapante” precizează în jurul orelor 19,00 cei de la Instituția prefectului care au și postat un filmuleț cu starea traficului:
Viscolul și ninsoarea s-au pornit cam de la ora 18,00 în Pasul Tihuța, acolo unde acționează 7 utilaje de deszăpezire, potrivit sursei citate.
Si pe Valea Ilvelor, dar și la Năsăud ninsoarea ridică probleme mașinilor, motiv pentru care Poliția Rutieră le recomandă șoferilor să conducă cu prudență