Ai o știre? Sună-ne pe TELEFON 0787-894941 sau trimite-ne un mesaj pe WhatsApp!

Prefectul Stelian Dolha îi pune la lucru pe angajații din Instituția Prefectului: au sarcini de monitorizare a izolaților

Google+ Pinterest LinkedIn Tumblr +

Angajații Prefecturii Bistrița-Năsăud trec și ei la monitorizarea celor izolați la domiciliu și au sarcină să comunice cu persoanele aflate în izolare, să le transmită sms-uri și să-i sune pentru a comunica cu ei.

Prefectul Stelian Dolha le-a arondat funcționarilor Instituției zone teritorial- administrative și le-a cerut într-o ședință ținută astăzi să înceapă monitorizarea dar și comunicarea cu cei aflați în izolare. Angajații Prefecturii le vor comunica și cât de mari au ajuns pedepsele pentru cei care nu iau în serios măsura izolării sau mint în declarațiiel la intrarea în țară: ”Persoanele aflate în izolare vor fi monitorizate și de Instituția Prefectului Bistrița-Năsăud. Monitorizarea persoanelor aflate în izolare la domiciliu va fi făcută începând de astăzi, 20 martie, și de Instituția Prefectului, a decis prefectul Stelian Dolha.

Având în vedere multiplele sesizări legate de faptul că nu se respectă regimul de autoizolare comunicat de autoritățile de sănătate publică, prefectul a hotărât implicarea angajaților Instituției Prefectului în monitorizarea celor aflați în izolare dar și în conștientizarea lor asupra riscurilor legale dar și de sănătate la care se expun și își expun familia și comunitatea. Prin urmare, s-a stabilit un sistem de lucru prin care fiecare angajat al instituției o să răspundă de un anumit număr de unități administrativ-teritoriale, iar pe baza listei care se primește în fiecare dimineață de la Direcția de Sănătate Publică Bistrița-Năsăud, persoanelor izolate le vor fi transmise mesaje.” transmite un comunicat al Instituției Prefectului.

Celor aflați în izolare li se va comunica suplimentar și numărul de telefon al primarului și responsabililor din zona lor pentru eventuale solicitari de asistență: ” Prin intermediul acestora vor fi aduse la cunoștință noile prevederi legale în cazul nerespectării regimului de autoizolare și totodată se vor pune la dispoziție telefonul primarului și telefoanele altor responsabili din unitatea teritorial administrativă de care aparțin, în eventualitatea în care au nevoie de ajutor din partea comunității, pe parcursul celor 14 zile de izolare”.

Prefectul Stelian Dolha a mai precizat și că  vor fi intensificate verificările fie în urma reclamațiilor, fie prin sondaj, iar nerespectarea procedurii va fi sancționată drastic. În acest moment, potrivit ultimelor raportări 677 persoane ar fi izolate la domiciliu în județ, iar alte 115 sunt în carantină în spații special amenajate. Pe de altă parte primarii din județ primesc cu fiecare actualizarea lista cu persoanele aflate în izolare, numărul lor de telefon și adresele acestora și au contact permanent printr-un grup de Whats App cu prefectul.

Foto Arhiva

 

Share.

About Author

Lasă un comentariu