Ai o știre? Sună-ne pe TELEFON 0787-894941 sau trimite-ne un mesaj pe WhatsApp!

Pensionari vor avea popriri și pe pensiile din aprilie, însă recuperează banii în mai. Guvernul a suspendat toate popririle pe pensii

Google+ Pinterest LinkedIn Tumblr +

Guvernul a suspendat popririle pe pensii pe perioada stării de urgență și încă 60 de zile după ridicarea acesteia, însă măsura nu poate fi aplicată pentru pensiile care vor încasate de luna viitoare, pentru că OUG-ul a venit cu câteva zile întârziere.

Deși din pensiile din aprilie vor fi reținute sumele aferente popririlor, pentru că funcționarii au trimis deja în sistem până în 20 martie cuantumul reținerilor, pensionarii vor primi totuși în luna mai ce li se reține în aprilie. Surse din Casa de Pensii Bistrița-Năsăud au explicat pentru Bistrița Express că oamenii care au popriri pe pensii vor primi în mai pensia pentru aprilie fără poprire plus diferența reținută în martie. Ordonanța care sistează popririle, OUG 32 /2020 instituie suspendarea acestora pe perioada stării de urgență și încă 60 de zile după ridicarea acesteia, urmând ca restul de plată să se recupereze ulterior, fără dobândă.

Oficialii Casei de Pensii Bistrița-Năsăud au precizat că nu este nevoie de cerere pentru suspendarea popririlor și că aceasta se va face automat.  Este vorba de popriri instituite ca urmare  a unor ordine judecătoresti, datorii bugetare devenite creanțe, creanțe fiscale și alte tipuri de popriri În plata la Casa de Pensii sunt, potrivit unor statistici de pe site-ul instituției peste 60000 de pensii și încă circa 30 000 de alte prestații. În 2018 erau instituite în jur de 300 de popriri, potrivit unor declarații ale oficialilor de atunci, însă numărul acestora este ceva mai mare în prezent.

Citește și Un pensionar din Bistrița a obținut câștig de cauză în instanță împotriva unei bănci care i-a reținut o sumă nejustificat de mare din pensie

 

Share.

About Author

Lasă un comentariu