Ai o știre? Sună-ne pe TELEFON 0787-894941 sau trimite-ne un mesaj pe WhatsApp!

Update : Poliția din Sângeorz Băi în anchetă epidemiologică după ce un coleg de la rutieră a fost internat vineri la Infecțioase, după ce s-a contaminat cu Covid 19. Un al doilea polițist infectat

Google+ Pinterest LinkedIn Tumblr +

Un polițist din secția de poliție Sângeorz Băi, depistat pozitiv la testul pentru Covid 19 a declanșat o anchetă epidemiologică a DSP-ului în secția cu pricina.

Potrivit surselor Bistrița Express medicii Direcției de Sănătate ar fi stabilit drept contacți direcți patru polițiști ai secției și un polițist local cu care acesta ar fi făcut echipaj de patrulă. Se pare că doar cei cinci vor intra în izolare, iar secția va fi dezinfectată.

Update, 23 aprilie: Joi, un doilea  polițist din Secția de la Sângeorz Băi a fost depistat pozitiv la testul pentru Covid 19 și a fost internat în Secția de Boli Infecțioase de la Bistrița, precizează  Instituția Prefectului într-un comunicat de presă.  Din cei cinci polițiști testați, după depistarea primului caz din secție, patru au avut rezultatele negative și doar unul a fost confirmat pozitiv,

Nu e clar încă dacă și câți polițiști din Sângeorz Băi vor fi testați pentru Covid 19. Se pare că polițistului i s-a făcut rău în 17 aprilie chiar în timpul unei acțiuni de patrulare: a contactat medicul de familie, după care a ajuns la Spitalul de Boli infecțioase din Bistrița. Luni seara  a venit și rezultatul testului care a confirmat infectarea cu Covid 19. Starea polițistului s-ar fi ameliorat între timp, iar simptomele sunt acum a unei forme ușoare a bolii.

Purtătorul de cuvânt al IPJ Bistrița Nasaud, Crina Sârb a confirmat că un polițistul din Sângeorz Bai a fost depistat pozitiv, însă a comunicat că informațiile oficiale pot fi oferite doar prin intermediul Grupului de Comunicare Strategică. Contactat de Bistrița Express primarul din Sângeorz Băi, Traian Ogâgău a confirmat că un polițist local, care s-a aflat în dispozitiv de patrulare cu polițistului infectat a fost pus în izolare la domiciliu. Primarul spune însă că polițistul local, care a fost repartizat în patrulă nu ar fi avut contact recent cu colegi din poliția locală.

UPDATE: Instituția Prefectului a confirmat informația printr-un comunicat de presa oficial

 

Foto: secția de politie Sângeorz Bai, sursa foto: IPJ BN

Share.

About Author

Lasă un comentariu