Ai o știre? Sună-ne pe TELEFON 0787-894941 sau trimite-ne un mesaj pe WhatsApp!

Școlile, grădinițele și universitățile nu se mai redeschid până la toamnă. Excepție fac clasele cu elevii din anii terminali

Google+ Pinterest LinkedIn Tumblr +

Președintele a anunțat astăzi după o întâlnire cu premierul Orban și mai mulți miniștri  că s-a luat decizia ca școlile și grădinițele să nu fie deschise până în toamnă. Excepția o fac elevii din clasele terminale, a 8-a și a 12-a care vor reveni din 2 iunie la școală, pentru două săptămâni dar în condiții speciale de păstrare a distanței sociale. Examenele vor fi organizate în aceleași condiții. Elevii din restul claselor vor continua să  învețe online, iar anul școlar va fi finalizat pe baza notelor obținute până acum. Studenții vor da examenele online.

” În momentul de față, activitatea fizică la școli, la universități, la grădinițe este suspendată pe durata stării de urgență. Și am evaluat cum putem să continuăm, având în vedere că pe 12 iunie anul școlar, în mod normal, se termină. Trebuie să fim foarte conștienți de faptul că epidemia nu s-a terminat. Aud de la mulți că este cazul să ne relaxăm, că vremea este frumoasă și că epidemia oricum va dispărea.Dragii mei, din păcate, nu este așa! Am avut, ați văzut în statisticile de ieri, peste 400 de noi cazuri de persoane infectate. Avem astăzi peste 300. Deci, nu putem să vorbim în niciun fel despre o relaxare sau despre o încetinire, din păcate, a acestei epidemii” a explicat președintele Klaus Iohannis.

Fizic nu se va merge la cursuri

Continuarea școlii în format clasic ar fi presupus riscuri mari, a spus președintele care invocat experiența altor state  care au experimentat revenirea pe regiuni : ”Pe de altă parte, trebuie să ținem cont de câteva lucruri destul de simple. Faptul că elevii s-ar duce la școală ar implica, din punctul nostru de vedere – și toți care am fost la discuție au fost de acord -, două riscuri mari. Există riscul major ca elevii să ducă boala la școală și există un risc semnificativ să ducă boala de la școală acasă. Sunt două riscuri majore. Pe de altă parte, am dorit să știm și ce fac alte țări. Am constatat că deja sunt o serie de țări din Uniunea Europeană care nu mai doresc să redeschidă școlile. Sunt câteva țări unde încă situația este în evaluare.

Am dorit și să aflăm ce se întâmplă acolo unde experimental s-au deschis școlile. Avem un exemplu din Franța, unde într-o provincie s-a deschis experimental școala, și experimentul nu a decurs foarte bine. După puține zile, zeci de elevi au fost testați pozitiv și mai mulți dascăli au ajuns, în doar câteva zile, la terapie intensivă. Deci, lucrurile nu sunt absolut deloc simple. În concluzie, s-a decis astăzi ca pentru majoritatea elevilor, în acest an școlar, grădinițele, școlile și universitățile să nu se mai redeschidă. Deci, nu se va întoarce elevul, studentul, fizic la cursuri.

Presedintele a anunțat și ce se întâmplă cu cursurile: ” Anul școlar se va termina pe 12 iunie. Până atunci vor continua formele de învățământ la distanță, așa cum s-au întâmplat lucrurile și până acum, și până pe 12 iunie, elevii vor avea mediile încheiate, cu notele pe care le au acum. În cazurile excepționale, sigur, se mai poate face o evaluare suplimentară. Repet: grădinițele, școlile, universitățile nu se vor redeschide în acest an școlar, universitar. Se vor redeschide în septembrie, când începe noul an școlar. Aici sunt totuși câteva excepții, pe care vreau să le detaliez. Elevii din clasele terminale, a VIII-a, a XII-a, a XIII-a – unde este cazul, la profesională în anii terminali – vor putea, atenție, vor putea reveni la școală după 2 iunie, între 2-12 iunie, pentru a se pregăti pentru examenele naționale.

În această situație, altfel decât dacă toți s-ar fi întors la școală, normele de distanțare pot fi respectate. Vor fi maximum 10 elevi într-o sală de clasă, vom sta maximum 2-3 ore și se vor pregăti pentru examenele naționale. Examenele naționale – Evaluarea Națională și Bacalaureatul – se vor organiza așa cum au fost ele planificate din capul locului, însă cu respectarea unor reguli foarte stricte, de distanțare. Vor sta la distanță mare unii de alții, vor intra pe un coridor, vor ieși pe alt coridor. Se vor face dezinfecții regulate, se va măsura temperatura tuturor persoanelor care intră în școală, și multe alte reguli care vor fi explicate în detaliu de reprezentanții Ministerului Educației.

Așadar, nu se deschid școlile, nu se deschid universitățile, se continuă învățământul la distanță, însă mediile se încheie, situația școlară se încheie. Anul școlar se va încheia cu mediile încheiate, cu situațiile încheiate, și, în acest fel, evităm riscuri majore. Gândiți-vă că nu ar fi posibil în școlile noastre să se respecte, de exemplu, distanțarea între elevi, nici dacă ar merge în mai multe ture. În concluzie, s-a renunțat la ideea redeschiderii școlilor.

 

Share.

About Author

Un comentariu

  1. Era de asteptat că grădinițele, școlile și universitățile rămân închise în acest an școlar. Fostul ministru al educatiei , Prof. Univ. Mircea Miclea, avertizează că, de acum încolo, școala va îmbina învățarea clasică și cea online. El mai spune că timp de zece ani a fost ingorată o prevedere din Legea Educației care stipula crearea cursurilor online, iar acum România a fost prinsă din nou nepregătită: „10 ani s-a ignorat lucrul acesta. Am spus de mai multe ori cum trebuie făcute cursurile online și degeaba. Și acum suntem în situația aceasta”. Totusi, trecerea la această formă de învătământ combinat, trebuie făcută desi asta înseamnă pregătirea personalului didactic pentru a face față acestei situații și dotarea școlilor și elevilor cu tehnologiile necesare. Acest lucru nu este o mare problemă în condițiile în care avem acces acum la atât de mulți bani și vrem să facem investiții, aceasta este o investiție foarte rentabilă, mai spune fostul ministru al Educației.
    Incepând cu noul an scolar ar trebui prevăzută introducerea obligativității învătământului online ca o metodă complementară la învățarea față în față. Mircea Miclea este de părere că pandemia de coronavirus va schimba complet fața școlii românești în sensul în care „nu se va mai putea continua doar cu învățarea clasică față în față”, așa cum a fost cazul până acum.

Lasă un comentariu