Ai o știre? Sună-ne pe TELEFON 0787-894941 sau trimite-ne un mesaj pe WhatsApp!

Șaisprezece cazuri noi de Covid 19 în Bistrița-Năsăud de la o zi la alta. Cinci sunt angajați ai Spitalului din Beclean, unul, medic anestezist e de la Bistrița

Google+ Pinterest LinkedIn Tumblr +

Autoritățile de sănătate publică din județ se confruntă cu o creștere semnificativă a cazurilor de îmbolnăviri noi cu Covid 19 din județul Bistrița-Năsăud, de la o zi la alta, și pun fenomenul pe seama reuniunilor de familie din timpul Sărbătorilor Pascale.

Este vorba de 16 cazuri noi care ridică totalul numărului de îmbolnăviri din județ  la 203. 2 mai este probabil ziua cu cele mai multe cazuri noi de la izbucnirea pandemiei și până în prezent, din județ.

Îngrijorător este și că 6 dintre cei a căror rezultate sunt pozitive sunt angajați ai spitalelor din județ, potrivit informațiilor date publicității de Instituția Prefectului: trei sunt medici, doi sunt asistenți și un caz e al unui infirmiere. Cel mai greu lovit este Spitalul Orășenesc Beclean care are 5 cazuri noi care se adaug celui pe care-l aveau deja: dintre acestea două dintre rezultatele pozitive la testul Covid sunt medici și potrivit unor surse Bistrița Express majoritatea ar avea legătură cu focarul epidemic din localitatea Cociu, comuna Șintereag.

Un anestezist din Spitalul Județean e pozitiv, după ce s-ar fi molipsit în familie

Un medic anestezist, angajat al Spitalului Județean de Urgență se află pe lista celor 16 confirmați pozitiv la testul pentru Covid 19. Managerul spitalului, Gabriel Lazany spune că medicul în cauză nu lucrează de 3 săptămâni, de când i s-ar fi îmbolnăvit membri ai familiei și a intrat in izolare la domiciliu, într-o comună din județ. Deși inițial testele i-au iesit negative, după îmbolnăvirea altor membrii ai familiei și ultimul lui test s-a pozitivat. Medicul anestezist se află în acest moment în Spitalul de Boli Infectioase din Bistrița. Managerul Spitalului Județean a mai spus și că niciunul dintre membrii personalului medical din Spitalul Județean nu s-a infectat în unitatea spitalicească.

La nivel de corp medical până acum în județ s-au îmbolnăvit 17 persoane, dintre care 7 sunt medici , 10 sunt asistenți și 7 sunt infirmiere. Opt din cadrele medicale s-au vindecat deja.

La nivelul județului au fost declarate vindecate 106 persoane dintre cei care s-au molipsit cu noul coronavirus, însă s-au înregistrat și 6 decese.

0,78 de cazuri la mia de locuitori

În acest moment în statisticile naționale județul este pe locul 13 la capitolul numărul de îmbolnăviri la mia de locuitori , cu 0,78 de cazuri.Suceava, principalul focar de infecție are 4,64 cazuri la mia de locuitori, Peste 1 caz la mia de locuitori mai au doar Arad, Hunedoara, Botoșani și Neamț

Share.

About Author

Lasă un comentariu