Ai o știre? Sună-ne pe TELEFON 0787-894941 sau trimite-ne un mesaj pe WhatsApp!

Senatul a făcut praf proiectul Guvernului privind starea de alertă introducând 67 de modificări. Forma finală o vor da însă deputații

Google+ Pinterest LinkedIn Tumblr +

Cel puțin 67 de modificări a făcut Senatul astăzi proiectului stării de alertă redactat de Guvern.

Printre cele mai controversate modificări făcute marți se numără amendamentul senatorului Nicolae Șerban care permite funcționarea teraselor care servesc hrană preparată, dar și băuturi alcoolice, dacă respectă măsurile de protecție sanitară. Alte modificări adoptate în comisii prevăd că angajatorul trebuie să consulte angajatul în privința tele-muncii, dar și obligativități pentru comercianți care trebuie să asigure măști pentru angajați, dar și pentru cumpărători.

O altă reglementare care schimbă radical proiectul este cel care conferă Parlamentului rolul decisiv în instituirea respectiv ridicarea stării de alertă, prevederi care aparțineau Comitetului Național pentru Situații de Urgență. Amendamentul a fost propus de senatorul PSD Șerban Nicolae și adoptat de Comisia Juridică.

Senatorii au introdus prevederea că Parlamentul decide în ședință comună a Camerei Deputaților și Senatului, în termen de trei zile de la data solicitării de încuviințare.

Dacă Parlamentul respinge solicitarea de încuviințare, starea de alertă încetează de îndată. Dispozițiile  se aplică  și în cazul prelungirii stării de alertă. Deși inițial PNL a anunțat că se va abține de la vot, în final cei mai multi senatori liberali au votat pentru proiect.

Proiectul va intra mâine în dezbaterea Camerei Deputaților care este cameră decizională Guvernul a transmis cu mare întârziere proiectul Parlamentului, ceea ce face ca, din pricina termenelor cerută de tehnica legislativă să se creeze un gol de cel puțin trei zile între ridicarea stării de urgență și introducerea stării de alertă. Intervalul descoperit, este vorba de weekend ar putea fi reglementat printr-o hotărâre de guvern.

 

 

Share.

About Author

Un comentariu

  1. Ca la noi , la nimeni. Nu deosebim binele de rău. Scopul este de a-l desfiinta pe celălalt cu orice pret. Este o meteahnă a politicii românesti care vine din alte timpuri si se transmite din generatie în generatie :
    “Nu voi să zic că în orice minister, ca şi în orice opoziţiune, nu se găsesc oameni dezinteresaţi; sunt departe de a crede că unii nu atacă decât ca să puie mâna pe putere şi că ceialalţi nu se apără decât ca să tragă foloase, dar este învederat că înfocarea luptei nu-i lasă nici pe unii, nici pe alţii să se ocupe cu ceea ce trebuie ţării.
    Orbirea partidelor merge până a refuza şi a combate binele când ar veni de la partidul opus, deşi raţiunea ne zice să-l primim ori de unde ne-ar veni şi să fim recunoscători acelor cari în timpuri grele au apărat drepturile ţării”.
    (ION GHICA – SCRISORI CĂTRE V. ALECSANDRI, https://humanitas.ro/assets/pdf/Ion-Ghica_Scrisori-catre-V-Alecsandri.pdf, pagina 148)

Lasă un comentariu