Ai o știre? Sună-ne pe TELEFON 0787-894941 sau trimite-ne un mesaj pe WhatsApp!

Camelia Ilișuan nu mai e președintele director al CJAS. S-a schimbat numele funcției, s-a schimbat și managerul

Google+ Pinterest LinkedIn Tumblr +

Casa Județeană a Asigurărilor de Sănătate Bistrița-Năsăud (CJAS)  are un alt manager de astăzi, după ce numele funcției conducătorului a fost schimbat prin reorganizarea instituției.

Noua funcție, inclusiv în județe, nu mai este de președinte -director, ci de director general, un artificiu care permite schimbarea fără bătăi de cap a directorului.

Ceea ce s-a și întâmplat, inclusiv la Bistrița, unde contractul de management al Cameliei Ilișuan (foto 1) a încetat și în locul ei a fost numită interimar Doina Sigmirean, adjuncta de la AJPIS, o membră activă a  PNL, provenită din vechiul PDL.

8 ani în funcție

De altfel Camelia Ilișuan numită pe post în urmă cu 8 ani, în septembrie 2012 în timpul Guvernului Ponta, a scris ce s-a întâmplat pe pagina sa de facebook: ”Astăzi a intrat in vigoare HG nr.338/2020 privind modificarea Statutului CNAS care,printre altele modifica si denumirea managerului CAS judetene, respectiv nu se va mai denumi Presedinte-director general ci Director general. De asemenea s-au modificat si indicatorii de referinta care fac obiectul Contractului de management.Ca urmare, începand cu astazi au incetat contractele de management ale tuturor Presedintilor-directori generali din tara. Incepand de astazi nu voi mai fi conducatorul CAS BN ,fiind numit un alt conducator interimar pana la organizarea unui nou concurs pentru ocuparea postului” a mai scris fostul președinte-director al CJAS.

Ea a mărturisit și că lucrurile s-au petrecut atât de repede, încât nu a mai apucat să-și salute colaboratorii, așa că a făcut-o prin intermediul rețelei de socializare : ”Dată fiind situația actuala nu ma pot întalni cu toti cei cu care am colaborat in acesti ani. Asa încat, folosesc aceasta cale pentru a le mulțumi furnizorilor, sefilor din celelalte institutii si reprezentantilor media pentru colaborarea pe care am avut-o si ii asigur in continuare de toata deschiderea pentru orice problema legata de sistemul de sănătate in legatura cu care le pot acorda ajutor sau informatii.
Si, nu in ultimul rând, le doresc tuturor medicilor de familie astazi, de ziua lor,sa fie sanatosi si sa aiba mereu grija de noi toti pacientii lor!” a mai scris Camelia Ilișuan.

Noua directoare generală de la CJAS BN, Doina Sigmirean a fost până ieri sefă de serviciu la inspecție socială la Agenția Județeană de Plăți și Prestații Sociale, instituție pe care a și condus-o o perioadă, până în 2012.

 

 

Share.

About Author

2 comentarii

  1. Observator în

    Am recitit acest articol, dar nu am aflat care a fost rezultatul final al cercetărilor.Ar fi bine de ştiut pentru toţi cititorii. Vă mulţumesc.
    ……….fosta-sefa-a-ajpis-doina-sigmirean-cercetata-pentru-marturie-mincinoasa-in-dosarul-politistilor/

    • Simona Bozbici în

      Va rugam sa nu postati in comentarii link-uri catre alte ziare online, politica editoriala nu ne permite sa le afisam. Pana la urma ar trebui sa va adresati celor care au scris articolul in 2015, ar trebui sa aiba detalii suplimentare.Va multumim frumos pentru intelegere

Lasă un comentariu