Ai o știre? Sună-ne pe TELEFON 0787-894941 sau trimite-ne un mesaj pe WhatsApp!

Deputatul PMP Ionuț Simionca cere Guvernului să renunțe la declarațiile de la terase: încalcă GDPR-ul.

Google+ Pinterest LinkedIn Tumblr +

Deputatul PMP, Ionuț Simionca atrage atenția Guvernului că i-a pus pe proprietarii de terase să respecte condiții inacceptabile pentru a putea funcționa din nou și solicită Executivului, într-o declarație politică să renunțe la birocrația excesivă din ordinul comun care a reglementat relaxarea pentru industria Horeca

“Terasele din România au început să se deschidă de la 1 iunie, însă proprietarii acestora, aflați la un pas de faliment, riscă să primească amenzi copleșitoare din cauza introducerii obligativității completării unui registru de evidență a rezervărilor clienților” explică parlamentarul PMP.

E vizată în mod special prevederea  Ordin comun al miniștrilor sănătății și economiei, care obligă terasele să colecteze, într-un registru, numele și numărul de telefon, pentru un eventual triaj epidemiologic, poate ridica mari probleme. Aceasta în condițiile în care regulamentul European al Protecției datelor Personale este foarte clar : “Regulamentul GDPR, intrat în vigoare in anul 2018, prevede amenzi de până la 20 milioane de Euro și până la 4 la sută din cifra de afaceri globală a anului precedent în cazul încălcării protecției datelor cu caracter personal. Or, proprietarii de terase trebuie să asigure, conform regulamentului GDPR, securitatea datelor, să respecte principiul legalității, echității și transparenței, principiul limitării scopului, principiul reducerii la minimum a datelor, principiul exactității, principiul limitării stocării, principiul integrității și confidențialității și principiul responsabilității” atrage atenția parlamentarul bistrițean.

Ionuț Simionca atrage atenția și că e nerealist să faci baze de date cu clienții, ca să-i poti supraveghea epidemiologic: Este nerealist să-și imagineze cineva că toate persoanele care vor merge la o terasă își vor da numele și numărul de telefon doar pentru că ministrul Sănătății crede că, în felul acesta, se vor putea realiza mai eficient anchete epidemiologice. De aceea, fac un apel la luciditate și cer Guvernului să renunțe la măsura de supraveghere în masă a clienților de la terase, să se limiteze la impunerea unor reguli stricte în ceea ce privește igiena și distanțarea socială la terase și în restaurante”, a spus parlamentarul bistrițean.

Simionca le cere guvernanților să pună umărul  la redresarea micilor afaceri  și să abroge prevederile cu pricina : Atât firmele, cât și cetățenii au nevoie de sprijin și încredere din partea autorităților pentru a reveni la o viață economică și socială normală. Un minim respect față de proprietarii de terase și față de oamenii care ies în oraș la o limonadă după luni întregi de izolare ar impune anularea prevederilor Ordinului de Ministru care cad sub incidența GDPR”.

Share.

About Author

Lasă un comentariu