Ai o știre? Sună-ne pe TELEFON 0787-894941 sau trimite-ne un mesaj pe WhatsApp!

Scenariu pesimist pentru august si septembrie: se așteaptă dublarea numărului de îmbolnăviri

Google+ Pinterest LinkedIn Tumblr +

Autoritățile se așteaptă la dublarea numărului de îmbolnăviri începând din luna august, când se prognozează o creștere de la peste  600 de cazuri noi, câte sunt acum, la 1200 pe zi, scrie în nota de fundamentare a hotărârii de prelungire a stării de alertă cu o încă o lună, adoptate aseară de Guvern.

Estimările se bazează pe lipsa pârghiilor de acțiune pentru izolare sau carantinare de mai bine de 11 zile, după intrarea în vigoare a deciziei CCR dar și pe nerespectarea măsurilor de protecție în zonele de petrecere a concediilor, cum sunt cele de pe litoral și în alte aglomerări de populație

Statisticienii autorităților de sănătate publică estimau încă de acum 2 luni, analizând modelele matematice ale răspândirii coronavirusului că în septembrie se vor înregistra si 1800 de cazuri,zilnic, a explicat la Digi 24  Emilian Popoviciu, vicepreședintele Societății Naționale de Epidemiologie.

Cum a evoluat epidemia în România

Într-un document al Centrului Național de Coordonare a Intervenției citat de Hotnews.ro la data declarării stării de urgență pe teritoriul României, 16 martie 2020, la nivel mondial erau înregistrate 160.000 de cazuri de infecție din care 5.800 de decese, iar în România se înregistra o medie de 25 noi cazuri confirmate/zi.  Evoluția infecțiilor a fost limitată la o medie de 320-360 cazuri confirmate/zi pe parcursul lunii aprilie, iar menținerea măsurilor drastice  a dus la scăderea mediei de cazuri confirmate până la 230 cazuri/zi la mijlocul lunii mai. ”In perioada 15 – 30 mai media cazurilor confirmate a continuat trendul descendent până la nivelul de 150 cazuri confirmate/zi, reprezentând un efect al măsurilor din timpul stării de urgență. Începând cu data de 1 iunie 2020, a fost implementată a doua etapa de relaxare a măsurilor, situație în care în perioada 1 – 14 iunie, media cazurilor confirmate a urmat un trend ascendent până la 200 cazuri confirmate/zi, putând fi considerat un efect al primelor măsuri de relaxare. De la data de 15 iunie, a fost pusă în aplicarea cea de-a treia etapă de relaxare a măsurilor, care au fost dublate începând cu data de 02.07.2020 de ridicarea măsurilor de izolare/carantină ca efect al publicării deciziei Curții Constituționale referitoarea la constatarea neconstituționalității modului de implementarea a acestora. În acest context în perioada 1-14 iulie au fost înregistrate în medie 473 de cazuri noi pe zi, iar ultimele 30 de zile au fost înregistrate peste 34% din totalul cazurilor de la începutul epidemiei și până în prezent” precizează documentul publicat de Hotnews.

 

Share.

About Author

Lasă un comentariu