Liderii județeni ai PNL și USR-PLUS au anunțat astăzi noua alianță de dreapta din Bistrița-Năsăud. După săptămâni de negocieri președinții județeni ai celor trei formațiuni politice au semnat astăzi oficial parafarea colaborării în alegerile locale.
Noua alianță de dreapta va susține candidați unici la funcția de președinte a Consiliului Județean (Stelian Dolha) la Primăria Bistrița (Ioan Turc), două primării orășenești: Beclean( Bogdan Rusu) și Năsăud, (Dorin Vlașin) precum și în mai multe comune, între care Rodna și Salva.
”Astăzi este o zi despre care bistriţeni îşi vor aduce aminte cu plăcere, astăzi este ziua în care PNL şi USR-PLUS îşi dau mâna pentru o oferi municipiului Bistriţa şi judeţului o alternativă de dezvoltare bazată pe o administrare locală şi judeţeană performantă. PSD a arătat tot ceea ce poate. Cu voia bistriţenilor, cu voia conjudeţenilor, PSD trebuie să plece în Opoziţie. Alianţa PNL-USR-PLUS este răspunsul pe care noi îl dăm zecilor de mii de bistriţeni şi de conjudeţeni care, potrivit tuturor sondajelor de opinie, îşi doresc această formulă de solidaritate. Vom aduce municipiul şi judeţul în elita naţională. Obiectivul nostru este câştigarea alegerilor pentru Cosiliul Judeţean, realizarea unei majorităţi PNL USR-PLUS în Consiliul Judeţean, câştigarea Primăriei municipiului Bistriţa, realizarea unei majorităţi la nivelul Consiliului Local Bistriţa, câştigarea oraşelor şi a unui număr cât mai mare de comune. Ne bazăm pe specialiştii din PNL,din USR-PLUS, dar ne bazăm şi pe oamenii care, cu siguranţă, vor veni într-un număr mare alături de noi” a transmis Ioan Turc, presedintele PNL.
Președintele USR Bistrița-Năsăud, Lorand Toth a vorbit despre o alternativă viabilă pentru Bistrița-Năsăud, parafată astăzi: ”Vom oferi oameni integri şi profesionişti în administraţie. Alături de colegii de la PLUS şi de la PNL, ne dorim să schimbăm faţa acestui judeţ”,
Președintele PLUS Lorand Sas a vorbit despre o nouă logică în care trebuie să intre clasa politică de aici înainte cea care să caute soluțiile pentru cetățenii pe care -i reprezintă și nu in teresul personal. : ” politică trebuie să iasă din logica ei, trebuie să intre într-o nouă logică, în care politicienii pot dialoga şi pot negocia cele mai bune soluţii pentru cetăţenii pe care îi reprezintă. Proiectul nostru politic presupune identificarea precisă a interesului public şi catalizarea politicienilor responsabili care pot răspunde acestui interes” .
Lorand Sas a mai spus și că semnarea înțelegerii cu PNL și susținerea candidaților comuni ai dreptei este un răspuns la cerere aelectoratului: ” Noi, cei din PLUS, am făcut o promisiune fundamentală atunci când am intrat în politică şi am venit alături de Dacian Cioloş. Am promis că punem mai presus de interesele punctale ale organizaţiei, ale partidului şi de interesele candidaţilor, interesul electoratului şi al bistriţenilor .!Ne-am ţinut de promisiune. Negocierile avute cu PNL vor fi parafate şi avem un acord de susţinere politică a candidatului PNL la Primăria municipiului Bistriţa şi la preşedinţia Consiliului Judeţean” a mai spus președintele PLUS BN.
Un comentariu
Motto:
„Un popor care votează corupți, impostori, hoți și trădători, nu este victimă, este complice.”
(George Orwell)
La 30 de ani de la revolutie si de la căderea comunismului, România este un stat nereformat, cu un sistem politico-administrativ excesiv centralizat. Aceasta este principala cauză a prelungirii stării de tranzitie de la socialism la capitalism, cu consecinte dezastroase pentru tară, in plan politic, economic, social si cultural. Hotia, coruptia si nepotismul sunt principalele racile ale clasei politice care frânează progresul, ne tin pe loc sau ne fac să regresăm. Aceste racile explică si faptul că România de astăzi nu este un stat de drept consolidat. Lucrul acesta a fost extrem de evident la inceputul lui 2017, odată cu venirea PSD la guvernare, manifestându-se prin atacul furibund la justitie, soldat cu schimbarea in doi ani a trei guverne, cu scopul de a salva de la condamnare clientela politică. Să nu uităm că la inceputul anului 2018, Codrin Ștefănescu, pe atunci secretarul general PSD, fiind întrebat de ce se permite celor cu probleme penale să facă parte din Guvern, acesta a dat un răspuns halucinant: „De ce? Pentru că putem”. Asta reflectă tupeul PSD-ist si o anumită mentalitate a celor care ajung la putere.
De aceea, pentru a face progrese evidente, România are nevoie urgentă de 3 tipuri de reforme:
-reforma constitutională si consolidarea statului de drept;
-reforma administrativ-teritorială care să permită descentralizarea si autonomia locală;
-reforma morală, prin educatie care să promoveze meritocratia in functii publice.
Si mai e ceva. Escrocheriile PSD-iste prin care democratia fost pusă intre paranteze, a inceput in 2012 cu prevederea electorala nedemocratică de alegere a primarilor dintr-un singur tur, la care au pus botul si alte partide politice . A continuat apoi cu „ordonanta traseistilor” din anul 2014 care a scandalizat cancelariile lumii , prin care alesii locali puteau trece de la un partid la altul fără să-si piardă postul. Se vede clar inversunarea cu care s-a opus PSD-ul la modificarea legii electorale privind alegerea primarilor din doua tururi de scrutin, invocând recomandarile Comisiei de la Veneția, care spune că preferabil ar fi să nu se modifice legislația cu un an înainte pentru a proteja democrația. In fond, tocmai mentinerea masurii nedemocratice de alegere a primarilor dintr-un singur tur ameninta democratia.
Apoi, până la alegerile parlamentare ar trebui modificată constitutia prin introducerea sintagmei „Fără Penali în funcții publice”, rezultată din actiunea cetățenească inițiată de USR, pentru care au fost strânse peste 1 milion de semnături.
Numai asa hotia, coruptia si nepotismul pot fi, dacă nu stopate, cel putin diminuate la toate nivelurile.
Vezi si: https://www.youtube.com/watch?v=MLutG84S4Yk