Ai o știre? Sună-ne pe TELEFON 0787-894941 sau trimite-ne un mesaj pe WhatsApp!

Administratorii Băilor Figa limitează numărul turiștilor care au acces concomitent la cererea CJSU. De ce crede primarul că 3500 e un număr rezonabil de bilete

Google+ Pinterest LinkedIn Tumblr +

Conducerea Primăriei Beclean a căzut de acord într-o întâlnire cu membrii comitetului județean de urgență să limiteze numărul celor care au acces în complexul Băile Figa în timpul weekendului la 3500 de turiști. E vorba despre cei care pot fi prezenți simultan în incinta complexului,  anunț un comunicat de presă transmis astăzi de Administrația orașului Beclean.

În compensație, taxa de weekend ar  urma să fie majorată, de la 15 la 30 de lei, pentru evitarea depășirii numărului maxim de clienți însă doar sâmbătă si duminica. Pentru asta este nevoie ca proiectul de majorare să fie votat de Consiliul Local :  ”Consiliul Local al oraşului Beclean va avea pe ordinea de zi majorarea taxei de intrare la Băile Figa pentru zilele de sâmbătă şi duminică, de la 15 lei/persoană la 30 de lei/persoană. Pentru restul săptămânii tariful va rămâne neschimbat, respectiv 15 lei/persoană. Restul tarifelor şi preţurilor din interiorul Parcului Balnear Băile Figa vor rămâne nemodificate. Măsura modificării taxei de intrare menționată mai sus va încuraja o distribuire cât mai echilibrată a turiştilor în toate zilele săptămânii şi va ajuta la evitarea depășirii limitei de 3.500 de persoane, mai ales în zilele de weekend (sâmbăta şi duminica).” mai precizează comunicatul de presă .

Primarul Nicolae Moldovan a explicat pentru Bistrița Express că 3500 de turiști este o cifră rezonabilă raportat la dimensiunile Complexului de agrement, în condițiile în care suprafața utilă a Băilor Figa este de 10 hectare, iar cea totală de 15 hectare: ” distanța socială poate fi asigurată ținând cont de dimensiunea complexului”. Și nu e singura măsură implementată pentru securitatea turiștilor la Figa. Primarul spune că de săptămâna trecută s-a dispus în incintă măsura servirii la mese, pentru evitarea cozilor  și a aglomerației în zona chioșcurilor. Potrivit sursei citate anii trecuți complexul a găzduit în vârf de sezon, într-o zi, chiar și 11000 de turiști.

Share.

About Author

Lasă un comentariu