Ai o știre? Sună-ne pe TELEFON 0787-894941 sau trimite-ne un mesaj pe WhatsApp!

Președintele PMP Bistrița-Năsăud spune că a avut dreptate : a fost blat cu moțiunea

Google+ Pinterest LinkedIn Tumblr +
Deputatul Ionuț Simionca susține că ceea ce s-a întâmplat astăzi cu moțiunea de cenzură în Parlament ar demonstra că între PNL si PSD ar fi existat de fapt  un blat,, o acuzație pe care Simionca nu o aduce pentru prima oară.
Moțiunea de cenzură nevotată este o reconfirmare a blatului dintre PSD și PNL. Câteva zile, toată România a vorbit despre un război închipuit între cele două partide tradiționale. Când am ajuns însă la votul pe moțiune, înțelegerile subterane au ieșit la suprafață. PSD-iștii s-au pierdut pe drum și nu au mai ajuns la urne, iar PNL-iștii au mimat surpriza rămânerii la guvernare.” spune astăzi într-o postare deputatul Ionuț Simionca, cel care se va confrunta în alegerile din 27 septembrie în lupta pentru Primăria Bistrița cu contracandidați redutabili din cele două partide, pe care președintele PMP nu ezită să-i taxeze: ” PSD și PNL merg mână în mână și la București, și la Bistrița. Avem nevoie de schimbare, avem nevoie de o alternativă la PSD&PNL.” a scris Simionca.
PSD și PNL merg mână în mână și la București, și la Bistrița. Avem nevoie de schimbare, avem nevoie de o alternativă la PSD&PNL.
Share.

About Author

Lasă un comentariu