Ai o știre? Sună-ne pe TELEFON 0787-894941 sau trimite-ne un mesaj pe WhatsApp!

Ioan Turc, răspuns la provocarea lansată candidaților de presedinta Centrului Micul Prinț. Ce planuri are pentru sprijinirea persoanelor cu dizabilități

Google+ Pinterest LinkedIn Tumblr +

Liberalul Ioan Turc, candidatul Alianței PNL-USR-PLUS i-a răspuns într-o postare pe facebook Anei Dragu, președinta Centrului de Resurse și Referință în Autism “Micul Prinț”, care a lansat în spațiul public, o provocare prin care le cerea candidaților la Primăria Bistrița să prezinte acțiunile sociale pe care le vor derula dacă ar fi aleși.

Personal, încă din 2019 solicitasem sprijin financiar sporit din partea municipalității, deoarece știam că nu contează doar infrastructura și modernizarea anumitor segmente sau finanțarea sporadică a unor proiecte. Conform legii, Primăria poate subvenționa serviciile sociale oferite de organizații non-guvernamentale persoanelor cu dizabilități, eu exemplificând anul trecut cu Sibiul, iar doamna Dragu amintind acum chiar Bucureștiul. Din păcate, la Bistrița acest lucru a fost mereu omis de actuala administrație PSD.

Pe de altă parte, în programul meu electoral sunt incluse și acțiuni sociale, îndreptate spre anumite categorii defavorizate și spre creșterea calității vieții persoanelor cu dizabilități, precum:

#Antreprenoriat social pentru familii defavorizate: există, din nefericire, multe familii cu probleme materiale în oraș. Până în prezent, aceste situații au fost ignorate. Primăria trebuie să susțină și să se implice activ în dezvoltarea unor inițiative antreprenoriale cu caracter social (ex. cooperative sociale, fabrici sociale), în care să creeze contextul pentru locuri de muncă adresate acestei categorii de cetățeni, pentru ca și aceștia să trăiască demn în comunitatea bistrițeană. Există zeci de idei pentru activități sustenabile de antreprenoriat social pe care administrația publică trebuie să le pună în aplicare într-o măsură cât mai mare. De asemenea, există proiecte fezabile pentru locuințe sociale, accesibile sub aspect financiar și decente în raport cu calitatea locuirii. Aceste proiecte trebuie susținute de Primărie cu toată responsabilitatea și cu implicarea în paralel a întregii comunități bistrițene.

#Suportul ONG-urilor pentru asistarea copiilor săraci sau cu părinți plecați la muncă în străinătate: problemele sociale nu pot fi rezolvate fără asigurarea educației tuturor categoriilor sociale de copii și tineri. Primăria trebuie să aloce bugete pentru proiecte fezabile propuse de ONG-urile locale prin care să se asigure că și copiii din familii cu dificultăți sunt integrați social, se duc la școală și performează în educație. Trebuie create condiții în care copiii săraci sau care au probleme din cauză că părinții sunt plecați la muncă în alte țări să poată fi asistați în educație în formule „after school” (după școală).

Acestor măsuri li se adaugă și înființarea unui centru Respiro, despre care am vorbit la prezentarea programului electoral. Punctele respective implică în mare parte și bugetarea participativă, pentru a da ocazia cetățenilor de a face propriile schimbări.

Și la Bistrița #SePoate!” a scris Ioan Turc.

 

 

Articol electoral comandat de Partidul Național Liberal – Filiala Bistrița-Năsăud, 

CUI mandatar financiar: 21200012)

Share.

Un comentariu

  1. Halal echipă alcătuită din chelnerul Radu Moldovan si pădurarul Cristian Niculae (Wannabe). Nu-i prima dată când Radu Moldovan care nu are curajul răspunderii se ascunde in spatele câte unui neisprăvit care acceptă să se lase manipulat.
    De exemplu ideea idioată a mutării stadionului „Jean Pădureanu” din parcul orasului pe păsunea din Unirea este a chelnerului Răducu, desi ca un laș, acesta l-a scos la înaintare pe Cristian Niculale să facă anuntul. Evident Wannabe si nu Răducu a încasat reactiile de dezaprobare din partea bistritenilor scandalizati de această imbecilitate.
    Un alt exemplu este în legătură cu mutarea troitei revolutiei din Piata Petru Rares în cimitirul municipal, când evlaviosul Răducu , crezând că îl poate păcăli pe Dumnezeu, nu a suflat nimic despre această blasfemie petrecută în decembrie, 2019. De data asta, Răducu l-a scos în fată pe prefectul de atunci Ovidiu Frent, care după ce si-a asumat „isprava” a adus un argument imbecil, cum că Piata Petru Rares nu era un loc potrivit pentru troita revolutiei. Evident toată lumea stie că, Piata Petru Rares este singurul loc din Bistrita care are legătură directă cu revolutia din decembrie, 1989. De aceea, prefectul Ovidiu Frent a încasat bobârnacul din partea societătii civile .
    ”Dezvoltăm Bistrița în echipă” spune Răducu invocând proiectele realizate, dar si pe cele în curs de realizare, la care isi arogă meritele. Dar si aici lucrurile sunt discutabile. Un exemplu de incompetență sau chiar de prostie este decizia lui Răducu de a construi încă o sală de sport la Unirea în conditiile în care orasul Bistrita nu are o sală de festivităti cultural-artistice adecvată pentru un oras resedință de județ. Din moment ce ai o sală polivalentă în oras de ce să mai faci una la dracu-n praznic, când eventual cu acei bani ai fi putut să faci un bazin olimpic acoperit sau chiar un patinoar artificial acoperit pentru diversificarea competitiilor sportive găzduite la Bistrița. Si exemplele ar putea continua.
    Vezi: https://www.youtube.com/watch?v=MLutG84S4Yk

Lasă un comentariu