Ai o știre? Sună-ne pe TELEFON 0787-894941 sau trimite-ne un mesaj pe WhatsApp!

Misiune aproape imposibilă la Domnești: bărbat salvat la limită după ce a fost acoperit cu pietre

Google+ Pinterest LinkedIn Tumblr +

Un bărbat din Domnești a fost salvat astăzi printr-un adevărat miracol de pompierii bistrițeni după ce fântâna în care lucra s-a surpat și l-a prins îngropat până în vârful creștetului sub pietre.

Norocul bărbatului de 63 de ani a fost un pompier militar care locuiește chiar în apropierea casei victimei. Alertat de familia îngrozită  vecinul plutonier sef Iacob Handrea a sarit ajutor si a  luat primele măsuri de asigurare a victimei pentru ca acesta sa poată respira. Apoi a alertat pompierii bistrițeni și  a solicitat resursele necesare cu echipamente specifice, asigurând suportul în zonă, precizează un comunicat de presă al ISU Bistrița-Năsăud

Bărbatul  putea respira doar prin spațiile dintre bolovanii de mari dimensiuni, care s-au prăbușit peste el dar a putut comunica cu salvatorii săi:”  Acesta a fost cooperant pe toată durata intervenției și a ajutat salvatorii să îi faciliteze extragerea cât mai rapid posibil, au transmis  cei de la ISU care au atasat si un video care arată cât de riscantă a fost intervenția. .

Acesta arată cum mai mulți pompieri militari au intrat succesiv în fântână, asigurați de restul echipajelor și au îndepărtat piatra cu piatră, elementele care blocau evacuarea victimei. Acțiunea de salvare a fost una la limită, în condițiile în care presiunea  exercitată asupra organismului bărbatului  de bolovani putea avea efecte dramatice.

Aproximativ o oră a durat intervenția până când  bărbatul a fost extras și predat echipajului de terapie intensivă mobilă SMURD, aparent, fără leziuni majore,  fiindtransportat la UPU SMURD Bistrița pentru investigații medicale amănunțite.

Share.

About Author

Lasă un comentariu