Ai o știre? Sună-ne pe TELEFON 0787-894941 sau trimite-ne un mesaj pe WhatsApp!

„Noaptea Muzeelor” din acest an se va ține online

Google+ Pinterest LinkedIn Tumblr +

Iniţiată în urmă cu 16 ani de către Ministerul Culturii şi Comunicării din Franţa, sub patronajul Consiliul Europei și al Consiliului Internațional al Muzeelor secondate de UNESCO, Noaptea Muzeelor a devenit un eveniment anual de tradiție în întreaga Europă.

România, prin Reţeaua Naţională a Muzeelor s-a alăturat acestui important și extins eveniment muzeal dedicat publicului, încă de la început.

În contextul actual, determinat de pandemie, şi în situaţia în care s-au impus noi măsuri restrictive în ceea ce privește circulația persoanelor la nivel naţional, Complexul Muzeal Bistrița-Năsăud vine cu o nouă abordare.

Propunem tuturor celor care ne-au fost alături în anii anteriori, cât și celor care vor fi de acum încolo, o serie de materiale care vor fi difuzate în data de 14 noiembrie începând cu orele 18.00 cu prilejul Nopții muzeelor 2020! Sperăm să ne rămâneți alături și să urmăriți cu plăcere filmele documentare intitulate <Istorie, tradiții și legende în Țara Năsăudului> și <Liviu Rebreanu, romanul “ION” – 100 de ani de la publicare>”, spune Alexandu Gavrilaș, directorul Complexului Muzeal Bistrița-Năsăud.

Realizate în cursul anului 2020, filmele vor fi difuzate pe pagina oficială de Facebook și website-ul Complexului Muzeal.

Cei interesați, pot face de asemenea turul virtual al celor 12 muzee din cadrul Complexului Muzeal Bistrița-Năsăud, AICI.

Share.

About Author

Lasă un comentariu