Ai o știre? Sună-ne pe TELEFON 0787-894941 sau trimite-ne un mesaj pe WhatsApp!

Intervenție dramatică a pompierilor pentru salvarea unei case din Feldru

Google+ Pinterest LinkedIn Tumblr +

Un incendiu provocat în această noapte, cel mai probabil de un cos de fum necurățat în comuna Feldru a declanșat o luptă contra cronometru a pompierilor pentru salvarea bunurilor si a ce a mai rămas din casa unei familii.

Incendiul se manifesta generalizat, cu flăcări înalte ce putea fi observate de la câteva sute de metri în momentul în care au ajuns pompierii din Năsăud la locul intervenției, acolo unde se aflau deja voluntarii de la SVSU Feldru.

Din fericire nu s-au înregistrat victime, chiar daca la izbucnirea incendiului oamenii dormeau, locatarii reusind sa iasă la timp din casa cuprinsă de flăcări. ”Pompierii militari au reușit evacuarea mai multor bunuri din unele încăperi, iar în paralel, au început localizarea și mai apoi lichidarea focarelor.” transmite ISU Bistrița-Năsăud. Mai bine de două ore a durat intervenția suprafața totală afectată fiind de peste 160 mp (acoperiș, pod și anexa).

”După finalizarea acțiunilor de stingere, în urma anchetei de la fața locului s-a stabilit ca incendiul a fost provocat, cel mai probabil, de un cos de fum deteriorat” a informat ISU Bistrița-Năsăud.

Share.

About Author

Lasă un comentariu