Guvernul Cîțu a reușit să adopte ordonanța care amână acordarea pensiilor speciale pentru aleşii locali cu doar două zile înainte de intrarea în vigoare în 1 ianuarie 2021, când expira termenul ultimei prorogări, decisă acum un an de Guvernul Orban. Termenul noii prorogări, împinsă până în 1 ianuarie 2022 este inclus în ordonanţa de urgenţă privind măsurile fiscale, adoptată miercuri seara în Guvern
Comentând criticile aduse Guvernului Cîțu de Asociația Primarilor Marilor Orașe în frunte cu primarul Clujului Emil Boc legate de absența consultării pe această ordonanță cu structurile asociative ale primarilor ministrul dezvoltării Cseke Attila a spus că de data aceasta a fost „o situație specială” în care nu s-a putut respecta termenul de consultare de 10 zile, în condițiile în care Guvernul a fost votat în 23 decembrie, iar termenul limită pentru o decizie era 31 decembrie
„Realitatea este următoarea – că acest guvern, Guvernul Cîţu, s-a format în 23 decembrie, seara. Este extraordinar de greu să respecţi un termen de consultare de zece zile, când sfârşitul anului este peste opt zile şi când aceste măsuri care au fost prezentate trebuie luate înainte de 31 decembrie, pentru că, altfel, impactul bugetar și toate consecințele sunt cele pe care le cunoaşteţi. Ne vom strădui, în mod evident, pentru respectarea acestor termene de avizare, inclusiv către structurile asociative ale autorităţilor locale, dar astăzi pot să spun că a fost o situaţie specială, din acest punct de vedere, pentru că acum zece zile nu am avut guvern cu puteri depline”, a declarat ministrul.
Pensiile speciale pentru aleșii locali: primari, viceprimari, presedinti si vicepresedinti de consilii judetene a fost adoptat prin noul Cod Administrativ adoptat prin OUG de Guvernul Dăncilă și ar fi trebuit să intre în vigoare din 1 ianuarie 2020, însă aplicarea a fost oprită prin OUG-urile date de Guvernul Orban și acum de Guvernul Cîțu.
3 comentarii
Adevarul este altul domule Catzu si anume faptul ca toata propaganda voastra a fost efectiv de fatzada in scop electoral, desi voi stiati foarte bine ca ” sacul este gol ” … ca doara voi ati fost la butoane in ultimul an … !
ADEVARUL ESTE CA STIATI DESTUL DE BINE CA TOATE PROMISIUNILE SUNT DOAR ELECTORALE PTR CA NU SUNT BANI si ati mizat pe prostia populatiei credule … si care asteapta sa stea cu burtile in sus la soare doar … si sa le ” pice para malaiatza in gura lui Natafleatza ” si care tzine vad ca… ! ! !
No amu dati-le oamenilor locuri de munca, aduceti-i pe toti diaspo-virusatii care v-au votat inapoi… ” acasa ” si dati-le salarii si pensii ca-n ( M.area )UE … ca asa ati promis !
In loc de orice comentariu, se potriveste mai bine poezia „Foaie verde la Paris”, de Tudor Arghezi:
La Paris, între pahare,
Şed în coate, pe ziare,
Foşti curteni şi foşti boieri,
Câţiva buni stăpâni de ieri.
De când stau pe dinafară
Ei suspină după ţară.
Că se nimeriră toţi
Mari români şi patrioţi.
Doar odat-au şovăit,
Când s-au strâns şi au fugit.
Când corabia se-neacă
Şobolanii, droaie, pleacă.
Din pârjol, ca de obicei,
Au tulit-o cârd şi ei,
Cu o muscă pe căciulă,
Groasă-n pântec şi sătulă.
Truda voastră, măi Ioane,
V-au cărat-o-n geamantane,
S-aibă să benchetuiască
Din sudoarea românească.
Tălmăcită în valută,
A-ncetat să le mai pută,
Gândul li se-abate-n ţară
Însă hoitul, bunăoară,
S-au grăbit cu-ntâietate
Să şi-l ia-n străinătate:
Cel cu pipota mai mare
Să şi-o puie la păstrare,
Unde sunt asigurate,
Miliardele furate,
În depozite secrete.
Încă de pe când, băiete
Se băteau în piept, la Moşi,
Pentru glie şi strămoşi,
Strămoşiile şi glia,
Merg cu genealogia,
Poţi fi mare patriot
Chiar de n-ai pierdut de tot
Sâsâitul pe silabă,
Moştenit de la tarabă.
Peste ţări şi peste ape
Simţi că ţara-i mai aproape.
Scumpe fură toate celea
Dar mai scumpă ţi-este pielea,
I-ai văzut? Când să răspundă,
Au pierit într-o secundă,
Parcă nici n-ar mai fi fost.
Tu, Ioane, gol şi prost,
Ai rămas pe brazda ta,
A plivi şi secera.
Putregaiul de strânsură
Ajunsese la coptură
Şi butoiul de pe oase
Îngrăşat cu vârf, crăpase,
Haimanaua fără ţară,
Pripăşită şi fugară,
Luând trecutul cu chirie,
Şi-a făcut şi-o meserie:
Din senin şi dintr-odată,
Se propune exilată
Maimuţoii ciocoieşti
S-au trezit în tren Bălceşti.
– Daţi-ne câte-o hârtie,
În trei limbi, de mărturie,
Că în timpurile grele
Ne-am gândit numai la piele
Şi că ceasurile mari
Le-am trăit mâncând dolari.
Zice unul mai cu vază:
– Ştiţi că-n ţară se votează?
– Ştirea ne interesează.
– Aflu că poporul tot
Merge, om cu om, la vot,
Şi, ce nu s-a pomenit
În răstimpul fericit.
Toată breasla, toţi golanii,
Târgoveţii şi ţăranii,
În opinci şi în obiele,
Şi muierile, şi ele,
Vizitii, grăjdari la noi
Şi ciobanii, de la oi
Locul nostru, de acuş,
O să-l ia un lăcătuş.
Şi-unui avocat samsar
Îi urmează un dogar,
Cum vedeţi, mă rog frumos,
Lumea s-a întors pe dos.
V-amintiţi de ţara bună?
Lucram bine împreună,
Pân-a nu se-aprinde casa
Şi-a o lua la sănătoasa,
Cu bănet şi catrafuse,
Valvârtej.
– Ce bine fuse!
– Ne scuipam, ne ocăram,
Dar uşor ne şi-mpăcam,
Pentru drepturi şi putere,
Alergam după avere.
Cu o mie de pogoane
Nici nu-ţi mai păsa, cucoane,
Cu o mie de hectare
Alegeai un domn mai mare,
Şi cu patruzeci de mii,
Cu cirezi şi herghelii,
Mori, ţiţei, păduri şi sate
Şi-orişice, pe săturate,
Erai autoritate.
Ţi-era voia respectată
În justiţie şi-armată
Şi-l numeai şi îl scoteai
Orişicând, pe cine vreai,
Admirând cum se-nvârteşte
Totul, tot, pe zece deşte.
Şi, desigur, cei mai tineri,
Veri, nepoţi, băieţi şi gineri,
Trebuiau încurajaţi
Să ajungă deputaţi,
Senatori, bărbaţi de Stat,
Un mandat de deputat
Era, dragă, o arvună
Care merge dimpreună
Ca vocala cu-o consoană.
Cu silabele „Bu-get”
Aveau dreptul, get-beget,
Să se-nfrupte din belşug,
Ca viţeii, care sug.
Nu e ţara lor, când vor?
Nu e maica, vaca lor?
Nu mai ştiu care netot
Născoci un singur vot,
Că acum, după răzbel
Voturile sunt la fel,
Coconaşul
Cu rândaşul
E totuna şi egal,
Ce dezmăţ! Şi ce scandal!
Trei colegii erau rele!
Vai de păcatele mele!
Uite, parcă mi-e ruşine
Că votează orişicine,
Vrei să fii şi tu ca mine?
Ţi-arătam eu, stăi niţel
Că nu suntem toţi la fel.
Când vedeam că te întreci,
Te turnam, legat la beci,
Vreai şi tu să te alegi,
Nemâncat de ani întregi,
Şi să faci, tu, alte legi?
Zău? De fiştecare falcă
Tu-alegeai cu o scatoalcă,
Să n-o uiţi cât mai trăieşti,
Să nu uiţi nici cine eşti.
Dacă nu-i mai dam de fund,
Luam şi urna s-o ascund.
Cei mai buni alegători
Ne votau de zece ori,
La prostime mai târziu
Dam cinzeaca de rachiu
Şi de fitece fiţuică
Polul şi un chil de ţuică,
Câştigam aşa un loc,
Numai cu un boloboc,
Sigur ca să fii de tot
Sculai şi pe morţi la vot.
Minunata de metodă
Îi tihnise şi lui Vodă.
Oratorul de la chef
Părea să fi fost un şef.
Cauză necauză,
Se făcu o pauză.
Dar în masă, deodată,
Se porni un pumn să bată.
Însemna din asistenţă,
Că grăieşte-o Excelenţă.
Spânului, ca o femeie,
Îi venise o idee.
Îşi trecu mâna prin păr
Şi grăi într-adevăr:
– Vreau să ştiţi ce m-am gândit,
De trei zile nedormit,
Nu glumesc, nu spui poveşti…
Să le scriem la Bucureşti…
Că le-am da, din timp, şi lor
Hotorât un ajutor.
Prin tocmeli şi înţelegeri
Să le facem noi alegeri,
Cum ştim noi şi le-am făcut,
Pe tipicul cunoscut.
Avem leacuri şi reţete
Încercate şi concrete,
Pentru fel de fel de cazuri,
Mutre, nazuri şi necazuri,
Sfori sucite-n zeci de chipuri,
Chiuluri, panglici şi tertipuri
Şi, de s-ar ivi buclucul,
Mângâieri cu cauciucul.
Mă aştept ca mai apoi
Să ieşim la vot şi noi.
Dar nu punem în scrisoare;
Domnule sau frăţioare
Sau: stimate, onorate,
Titluri vechi şi perimate,
Ci, dibaci cum suntem iarăşi,
Vom începe cu: „Tovarăşi”.
Cred că, recunoscător,
Cel mai mare-n rândul lor
Ne dă-ndată, tuturor.
Şi moşiile-ndărăt,
După cum o să vă arăt,
Şi astfel, mai dai, mai lasă,
Ne vedem iar domni acasă,
Cât priveşte monarhia
S-a schimbat filozofia.
Am ajuns de câţiva ani,
Democraţi republicani.
Suveranul mult iubit,
E de altfel absorbit,
De supreme interese,
În gâlceavă şi procese,
Testamente şi-mpărţeală
De moştenire regală.
Într-o ţară depărtată
A chemat în judecată
Şi pe fosta ţiitoare,
Una din moştenitoare,
Grijuliu că bani-i scapă –
Şi pe taică-su din groapă.
Mândră, sfântă dinastie
Ai căzut în ţigănie.
Este vremea, se-nţelege,
Să-nălţăm pe noul rege,
O prăjină-n Cişmigiu,
Cu o teacă şi-un chipiu,
Trebuie iar înţeles,
Să scrim clar şi-n chip ales.
N-avem la Paris, prezente,
Toate marile talente,
Minţile mai eminente,
Toate penele măiastre,
Strânse-ale culturii noastre?
E ştiut, cultura toată,
Ca şi noi, îi exilată,
Şi, ca să vorbim deschis,
Elita-i aci-n Paris
Şi, adevăratul stil,
Neaoş, scrie în exil,
N-avem un trecut şi fapte?
Oare nouă sunt şapte
Nu-i al nostru, domnii mei?
N-avem scopuri, nu idei?
Nu-i ideea cea mai bună
Că fugirăm împreună?
Daţi-mi ţara îndărăt
Şi ce pot am să v-arăt.
Am concepţii în exil,
Şi poporu-i imbecil.
Faci din el ce vrei şi-ţi vine,
Ca să rabde ştie bine,
Rabdă tot şi tot înghite
Timpuri ne-mai-isprăvite.
Ca înghiţitoarea lui
Alta-n lumea asta nu-i
Dă-i borhot şi muci şi sânge,
El înghite, nu se plânge,
Cine vrea, cum vrea îl minte,
Imbecilul e cuminte,
Zece veacuri şi răbdarea
I-au lărgit înghiţitoarea.
Cu cinzeaca şi cu fleica
Uită tot şi toate neica,
Şi pe mă-sa şi pe ta-su
Şi ne creşte nouă nasu.
În temeiul căpătat
Orişicare ipistat
Este şi bărbat de Stat,
Asta, vezi, de noi se ştie
Şi avem psihologie,
De asemenea se ştie
Că plutim în poezie
Şi, fugind accelerat,
Ne-am găsit şi adunat,
Şi cu toate că-n absenţă,
La mezat şi-n concurenţă
Să ne scoatem pe furiş
Ochii am ţinut morţiş.
Să avem vreo cinci guverne,
Cu miniştri de externe
Dreapta, stânga şi mijlocul
Şi ne-ntoarcem şi cojocul.
Mai avem şi câţi fugari
Tot atâţia cancelari.
Într-adins ori din greşeală,
Prin Paris trecea Păcală,
În iţari, cu traista-n băţ,
Se brodi pe la ospăţ
Şi-mbucând din mămăligă,
I-auzea de jos că strigă.
Zise-n sine: „Să mă sui
Şi trei vorbe să le spui:
Puneţi-vă pofta-n cui.
Ce a fost s-a isprăvit.
Ce-aţi cătatără-aţi găsit.
Îngrijiţi mai abitir
De guverne-n cimitir
Şi mâncaţi şi înghiţiţi
Banii ţării măsluiţi.
Eu v-aş mai ura atât:
Să vi se oprească-n gât”.
Apoi sa aprobi pensii mai mari decat salariul primit ( justificand prin faptul ca au avut tot felul de sporuri ) apoi chiar este o magarie si o prostie nationala de nedescris. Una este marirea implicita a pensiilor prin rata de inflatie, ori procentual cu maririle hotarate la nivelul economiei nationale… si alta este sa aiba pensii duble fata de salarul care l-au avut inainte de pensionare .
In mod firesc, moral si normal ar trebui ca toate valorile care depasesc nivelul salariului din ultima luna de activitate, sa fie impozitate cu 99 % ( nouazecisinoua la suta ) . SUNT BANI SUFICIENTI IN TZARA, NUMAI CA SUNT DETINUTI DE SMARDOII NEAMULUI , care au salarii si pensii de sute de milioane de lei , cu totul nejustificat , in raport cu economia nationala si cu popu.limea de rand .