Ai o știre? Sună-ne pe TELEFON 0787-894941 sau trimite-ne un mesaj pe WhatsApp!

Dramă pentru familia unui bistrițean de 55 de ani: a murit în drum spre locul de muncă

Google+ Pinterest LinkedIn Tumblr +

Un bistrițean de 55 de ani a fost găsit decedat luni dimineața  într-un autoturism pe strada Pescarilor din Bistrița. Alerta a dat-o la 112 o femeie în jurul orelor 6,00 dimineața.

Ea a reclamat că într-o mașină ieșită de pe carosabil s-ar afla, la volan  o persoană aflată în stare de inconștiență

”La fața locului, polițiștii au identificat persoana în cauză, fiind vorba despre un bărbat de 55 de ani, din Bistrița, care din nefericire era decedat. În urma primelor verificări efectuate, nu sunt suspiciuni cu privire la cauza decesului” a transmis IPJ. Se pare că bărbatul, angajatul al Direcției de Servici Publice a Primăriei Bistrița ar fi făcut infarct pe când se afla în mașină pe drumul către job.

”În cauză urmează a fi dispusă necropsia cadavrului care va stabili cu exactitate cauza decesului, acesta fiind preluat de Serviciul de Medicină Legală. Polițiștii continuă cercetările sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ucidere din culpă” a mai transmis IPJ.

 

Share.

About Author

Lasă un comentariu