Ai o știre? Sună-ne pe TELEFON 0787-894941 sau trimite-ne un mesaj pe WhatsApp!

Polițiștii au spart o petrecere de Valentine’s Day tinută într-un local la Bistrița, cu 100 de participanți. O postare pe facebook i-a dat de gol

Google+ Pinterest LinkedIn Tumblr +

Polițiștii au aflat de pe facebook de o petrecere în plină desfășurare de Valentine-s Day cu zeci de participanți într-un local din Bistrița și au descins la fața locului ieri seară.

Au găsit petrecerea în toi cu muzică, soliști,  dans  și vreo 100 de participanți,  într-o sală de nunți din oraș, potrivit surselor Bistrița Express. Cei care au postat n-au indicat locația, ba chiar au încercat să inducă în eroare scriind ca petrecerea e în alt județ. I-au dat  de gol sala și participanții care apar în fotografii și video.  Polițiștii au oprit  petrecerea și i-au trimis acasă pe petrecăreți.

Proprietarul localului a fost amendat cu 2000 de lei,  conform Legii 55/2020, potrivit comunicatului de presă a poliției care nu precizează însă locul în care s-a organizat petrecerea de Valentine-s Day.

Doar ieri, în preziua de Valentine-s Day polițiștii din Bistrița-Năsăud au dat 24 de sancțiuni contravenționale pentru nerespectarea Legii 55/2020, cea cu măsurile de combatere a pandemiei. Valoarea amenzilor a trecut de 15 000  de lei.

Foto: arhiva

Share.

About Author

Lasă un comentariu