Ai o știre? Sună-ne pe TELEFON 0787-894941 sau trimite-ne un mesaj pe WhatsApp!

La vaccinarea 100% a personalului, școlile ar putea deschide cursurile integral în format fizic

Google+ Pinterest LinkedIn Tumblr +

Școli care ajung la un procent de vaccinare a personalului de  100% ar putea beneficia de prezența fizică sută la sută indiferent de scenariul în care se află localitatea.

Ministrul educației, Sorin Câmpeanu a avansat un asemenea scenariu marți la o conferință  ” cred că ar putea să solicite celor care au competențe de a se pronunța asupra solicitării de prezență fizică 100% indiferent de scenariul în care funcționează acea școală”, a declarat în această dimineață ministrul Sorin Cîmpeanu potrivit G4 Media.

Prezent la o conferința  organizată la Universitatea de Medicină și Farmacie  din Iași, ministrul a vorbit și despre posibilitatea de  redeschiderii totale a școlilor care au toți angajații vaccinați. “Ne gândim să luăm în calcul acele școli în care vaccinare este realizată sută la sută. Ne gândim să luăm în calcul persoanele cu contraindicații medicale, dar cu această excepție dacă vor exista școli cu procent de vaccinare 100% acestea cred eu că ar putea să solicite celor care au competențe de a se pronunța asupra solicitării de prezență fizică 100% indiferent de scenariul în care funcționează acea școală. Este un element care ar ajuta foarte mult la recuperarea pierderilor suferite de către toți elevii, pierderi mari și mai cu seamă pierderi neuniform repartizate”, a mai spus Cîmpeanu.

 

Share.

About Author

Lasă un comentariu