Ai o știre? Sună-ne pe TELEFON 0787-894941 sau trimite-ne un mesaj pe WhatsApp!

Alcoolul și neatenția- cauza accidentelor din prima zi de Paști

Google+ Pinterest LinkedIn Tumblr +

Consumul de alcool și neatenția a fost cauza unui accident de mașină provocat în prima zi de Paște, în urma căruia au fost răniți o tânără de 23 de ani și șoferul mașinii de 25 de ani.

S-a întâmplat pe DN17 în localitatea Rusu Bârgăului. Autoturismul condus de un tânăr de 25 de ani din Parva, a scăpat de sub controlul șoferului, a părăsit partea carosabilă și a intrat  în coliziune cu un podeț, după care s-a răsturnat.

Tânărul, care consumase alcool dar și pasagera de 23 de ani au ajuns la spital, tânăra  cu o contuzie cervicală (TIM), șoferul cu   un traumatism cranian minor (EPA). ”Victimele au fost evacuate spre UPU SMURD Bistrița pentru investigații si îngrijiri medicale amănunțite” informează ISU.
Șoferul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind  0,60 mg/L alcool pur în aerul expirat. Polițiștii Serviciului Rutier au întocmit un dosar penal cu privire la săvârșirea infracțiunii lor de vătămare corporală din culpă și conducerea unui autovehicul sub influența alcoolului sau altor substanțe, urmând ca în cursul anchetei să se stabilească cu exactitate cauzele și modalitatea producerii evenimentului rutier.

Un alt accident produs tot în prima zi de Paste a avut drept victimă o femeie de 46 de ani din Șieu Sfântu. Femeia s-a ales cu leziuni la un picior după ce  a căzut din remorca unui utilaj agricol .

Tot duminică, de data acesta în cursul serii modulul SMURD a intervenit la un accident rutier in Dealul Târgului, DN17C, după ce un autoturism a părăsit partea carosabila. O femeie a avut nevoie de îngrijiri medicale, a transmis ISU BN.

Share.

Lasă un comentariu