Ai o știre? Sună-ne pe TELEFON 0787-894941 sau trimite-ne un mesaj pe WhatsApp!

Perchezițiile în cazul contrabandiștilor de țigări s-a lăsat cu rețineri. Polițistul banuit că e parte din grup are control judiciar

Google+ Pinterest LinkedIn Tumblr +

Douăzeci de persoane au fost conduse la audieri ieri după amplele percheziții în dosarul contrabandiștilordin Bistrița-Năsăud, cei care aduceau tigări dar și alte mărfuri  de contrabandă din Ucraina sub protecția unui polițist.

Nouă persoane din Sângeorz Băi, Rodna, Șanț și Anieș au fost reținute de polițiști pentru 24 de ore față de 3 dintre acestea urmând să fie propusă măsura arestului preventiv pentru alte două procurorii DIICOT dispunând   măsura controlului judiciar la expirarea măsurii reținerii. Pentru 7 persoane, cu vârste cuprinse între 21 și 52 de ani din Șanț, Rodna, Anieș și Sângeorz-Băi procurorii au  dispus tot măsura controlului judiciar.

În urma celor 40 de percheziții domiciliare si a probatoriului adunat s-a stabilit  că, în cursul anului 2020, 16 persoane, din județul Bistrița-Năsăud, s-ar fi constituit într-un grup infracțional organizat, în vederea săvârșirii infracțiunii de contrabandă cu țigarete, în formă agravantă.” Din investigații a reieșit că liderul grupului, cetățean ucrainean, ar fi procurat țigarete de contrabandă, la comanda membrilor grupării. Țigaretele ar fi fost introduse în mod fraudulos, pe teritoriul României, de către acesta, ascunse în paleți cu peleți și material lemnos, importați din Ucraina” transmite IPJ într-un comunicat de presă. Ulterior ar fi fost comercializate către ceilalți membri ai grupării, care le-ar fi distribuit altor persoane. Polițiștii au mai descoperit că liderul grupării ar fi achiziționat cherestea, la preț redus, fără acte justificative și ar fi deținut și comercializat motorină, introdusă ilegal în țară, din Ucraina, pentru care nu ar fi fost achitate accizele aferente .Un alt membru al grupului ar fi avut preocupări legate de deţinerea și comercializarea de droguri, fiind bănuit că ar fi vândut asemenea substanțe în diferite localuri din Bistrița și Rodna.”

Pe parcursul investigațiilor din dosar, în urma unei percheziții efectuate la 21 octombrie 2020, în județul Ilfov, au fost descoperite 39.000 de pachete de țigarete de contrabandă, transportate de societatea liderului grupării, într-un depozit pe care acesta l-ar fi închiriat” precizează comunicatul de presă.

Comunicatul DIICOT, structura centrală, transmis ieri preciza că un polițist ar fi asigurat protecție grupului, inclusiv prin însoțirea ca antemergător a unor transporturi cu marfa de contrabandă. Potrivit unor surse din IPJ Bistrița-Năsăud polițistul în cauză se află printre cei în cazul cărora s-au stabilit măduri restrictive pe perioada cercetărilor.

Acțiunea a fost desfășurată cu sprijinul polițiștilor din cadrul B.C.C.O. Cluj-Napoca, luptătorilor de acțiuni speciale din Bistrița-Năsăud, Sibiu, Cluj, Neamț, Maramureș, Alba, Bihor, Hunedoara, Harghita, Iași, Suceava, Botoșani și Brașov.

Share.

About Author

Lasă un comentariu