Ai o știre? Sună-ne pe TELEFON 0787-894941 sau trimite-ne un mesaj pe WhatsApp!

Mașina unui șofer de 48 de ani din Caila acroșată de tren

Google+ Pinterest LinkedIn Tumblr +

Un autoturism condus de un bărbat de 48 de ani din Caila  a fost acroșat de trenul Brașov -Budapesta la trecerea la nivel cu cale ferată din Bârla, comuna Mărișelu, iar mașina a zburat în decor. Accidentul a avut loc în jurul orelor 12,30 la o cale ferată, prevăzută cu semnale acustice și luminoase, pe care șoferul nu le-a băgat în seama.


În urma impactului conducătorul auto a fost rănit iar autoturismul a suferit pagube materiale la autoturismul condus de către acesta. ”Bărbatul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ, fiind transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri de specialitate. Trenul accelerat și-a continuat deplasarea, nefiind stânjenit traficul rutier și feroviar. Polițiștii din cadrul Serviciului Rutier desfășoară în continuare cercetări în cadrul unui dosar penal cu privire la fapta de vătămare corporală din culpă, urmând să se stabilească modul și cauzele producerii evenimentului” a informat Politia Bistrița-Năsăud.

Share.

About Author

Lasă un comentariu