Ai o știre? Sună-ne pe TELEFON 0787-894941 sau trimite-ne un mesaj pe WhatsApp!

Drumul Bistrița-Beclean blocat pe ambele sensuri de un accident produs în Șieu Măgheruș

Google+ Pinterest LinkedIn Tumblr +

Drumul Național 17 este blocat pe ambele sensuri  la kilometrul 46, în Șieu Măgheruș din cauza unui accident de circulație frontal între două autovehicule, informează IPJ.

Blocajul cauzat de accident este anunțat și pe Infotrafic, în jurul orelor 11,45. Citiți anunțul:

”Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliției Române informează că DN 17 Bistrița-Beclean, la kilometrul 46, în apropierea localității Șieu-Măgheruș, județul Bistrița-Năsăud, a avut loc o coliziune frontală între două autoturisme, eveniment soldat cu rănirea a trei persoane (doi adulți și un minor). Traficul rutier este oprit pe ambele sensuri de deplasare! . Drumul a fost deblocat după circa 45 de minute pe un sens de mers.

Modulul SMURD cu echipajul de terapie intensiva mobila și echipaje de pompieri cu autospeciale de descarcerare si un echipaj de la Serviciul de Ambulanță Bistrița Năsăud intervin la acest accident rutier, ISU comunică faptul că cel puțin o victima a accidentului este inconștientă .

UPDATE ora 13,40

O femeie a murit în dramaticul accident frontal de pe DN 17 din această dimineață din Șieu Măgheruș. Echipajele de intervenție au găsit la locul accidentului patru victime, dintre care una, o femeie  inconștientă.

Victima a fost scoasă din din habitaclul autoturismului de către ceilalți participanți la trafic, înainte ca echipajele de intervenție să ajungă la locul solicitării, informează ISU. Echipajele medicale au găsit-o  în stop cardio-respirator, după ce protocolul de resususcitare a fost început de medicul și asistentul medical din localitate și continuat de echipajele medicale.  ”Din păcate, organismul femeii nu a răspuns manevrelor aplicate mai bine de 50 de minute, astfel că a fost declarat decesul la locul accidentului” a anunțat ISU.

Citiți ce au stabilit polițiștii:

O șoferiță de 32 de ani și-a pierdut viața în accidentul de astăzi din Șieu Măgheruș. Un băiețel și doi bărbați au fost răniți

imagine: IPJ BN

Share.

About Author

Lasă un comentariu