Ai o știre? Sună-ne pe TELEFON 0787-894941 sau trimite-ne un mesaj pe WhatsApp!

TeraPlast, o nouă depășire a cifrelor de profit. Compania bistrițeană este una dintre performerele Bursei de Valori București

Google+ Pinterest LinkedIn Tumblr +

Primele nouă luni ale anului 2021 au adus pentru  TeraPlast Grup o nouă depășire a cifrelor de profit, pe fondul creșterii cifrei de afaceri cu 46 %, anunță compania într-un comunicat de presă.  În comparație cu primele luni din 2020, un an excelent pentru compania bistrițeană, același interval din 2021 s-a dovedit și mai profitabil.

TeraPlast Bistriţa care a reusit sa aibă  cea mai performantă acţiune din indicele principal a Bursei de Valori București a încheiat primele nouă luni ale anului cu o cifră de afaceri de 415 milioane de lei, în creştere cu 46% faţă de nivelul înregistrat în aceeaşi perioadă din 2020.

Profitul net în intervalul menționat a crescut cu 41 % față de primele 9 luni din 2020 ajungând la 43,3 milioane lei, iar EBITDA (veniturile înainte de taxe, dobânzi, depreciere şi amortizare) a înregistrat un plus de 32%, de la 49 de milioane de lei la 64,5 milioane de lei. Profitul operaţional s-a majorat cu 37% la 50,5 milioane de lei.

”Am continuat dezvoltarea la nivel operaţional şi investiţional într-un ritm alert, deşi trimestrul trei a fost caracterizat de multe provocări la nivel de piaţă, provocări care ar putea continua şi în trimestrul IV din 2021”, transmite managerul financiar  Ioana Birta în comunicatu de presă trimis redacției.

Practic în primele 9 luni din 2021, TeraPlast Grup a reuşit să depăşească rezultatele din  2020,  în urma vânzării diviziilor de produse din oţel şi profile de tâmplărie. Astfel, cifra de afaceri este mai mare la nouă luni cu 14% faţă de tot anul 2020, iar EBITDA prezintă un avans de 18% faţă de întreg anul 2020.

„Suntem în etapele finale de punere în funcţiune a fabricii de ambalaje biodegradabile. Este o linie de business în care vedem un mare potenţial de creştere şi care, în acelaşi timp, alături de segmentul de reciclare, reprezintă angajamentul nostru pentru economia sustenabilă şi conservarea resurselor. Fabrica devine operaţională în următoarele săptămâni”,  spune Ioana Birta, care a precizat și că  TeraPlast îşi propune să devină unul dintre jucătorii majori ai pieţei de ambalaje biodegradabile din Europa Centrală şi de Est.

Citiți întregul comunicat de presă:

  • Cifra de afaceri s-a majorat cu 46%: de la 310 milioane de lei (9 luni 2020) la 415 milioane de lei (9 luni 2021)
  • · EBITDA în creștere cu 32%: de la 49 milioane de lei (9 luni 2020) la 64,5 milioane de lei (9 luni 2021)
  • · Profitul operațional a avansat cu 37%: de la 36,8 milioane de lei (9 luni 2020) la 50,5 milioane de lei (9 luni 2021)
  • · Profitul net s-a majorat cu 41%: de la 30,6 milioane de lei (9 luni 2020) la 43,3 milioane de lei (9 luni 2021)
  • · CFO Ioana Birta: ”Am continuat dezvoltarea la nivel operațional și investițional într-un ritm alert, deși trimestrul trei a fost caracterizat de multe provocări la nivel de piață, provocări care ar putea continua și în trimestrul IV din 2021”
Grupul TeraPlast a continuat să evolueze competitiv și dinamic în trimestrul III, în ciuda climatului plin de provocări și a incertitudinii în accentuare a mediului de business față de intervalele anterioare. Cifra de afaceri la nivel de Grup a avut o evoluție robustă, iar la nouă luni a înregistrat o creștere de 46% față de rezultatele retratate din perioada similară a anului precedent, la peste 451 de milioane de lei. Profitul operațional a avansat cu 37% până la nivelul de 50,5 milioane de lei. În același timp, profitul net a atins nivelul de 43,3 milioane de lei, un progres semnificativ de 41%, performanță care reflectă atât creșterile de volum, cât și eficientizarea activității.

Chiar și într-un mediu complex, caracterizat de multe condiționări exterioare, Grupul TeraPlast a reușit performanța ca după primele trei trimestre ale anului să depășească rezultatele înregistrate pe întreg exercițiul financiar 2020, comparație care ține seama de redimensionarea grupului, în urma vânzării diviziilor de produse din oțel și profile de tâmplărie. Astfel, cifra de afaceri este mai mare la nouă luni cu 14% față de tot anul 2020, iar EBITDA prezintă un avans de 18% față de întreg anul 2020.

„Având după 9 luni din 2021 o creștere cu 46% a cifrei de afaceri și o majorare cu 41% a profitului net, probabil ne vom situa din nou printre performerii dinamicii rezultatelor financiare ale companiilor din cadrul indicelui principal al bursei de valori – BET.” a menționat dl Lucian Anghel, membru al Consiliului de Administrație TeraPlast.

valori în mii lei dacă nu e indicat altfel Total Grup TeraPlast Instalații (inclusiv reciclat micronizat) Granule (inclusiv reciclate) Ferestre și uși Ambalaje flexibile
Cifra de afaceri 9 luni 2021 451.044 300.839 108.051 31.378 10.774
Evoluție față de luni 2020 46% 30% 104% 21% n/a
EBITDA 9 luni 2021 64.528 41.945 21.196 2.303 -0,9
Evoluție față de luni 2020 32% 17% 75% 115% n/a
Marja EBITDA 9 luni 2021 14,30% 13,90% 19,60% 7,30% -8,50%
Profit net 9 luni 2021                           43.256
Evoluție față de 9 luni 2020 41%
Profit operațional 9 luni 2021 50.542
Evoluție față de 9 luni 2020 37%

„Suntem în etapele finale de punere în funcțiune a fabricii de ambalaje biodegradabile. Este o linie de business în care vedem un mare potențial de creștere și care, în același timp, alături de segmentul de reciclare, reprezintă angajamentul nostru pentru economia sustenabilă și conservarea resurselor. Fabrica devine operațională în următoarele săptămâni. Ne bucurăm că în ciuda tuturor provocărilor majore aferente perioadei prin care trecem reușim să ducem la bun sfârșit acest proiect foarte complex, neavând deviații mari de la graficul inițial. EBITDA din segmentul ambalaje, nou apărut în grup, a fost afectată de aceste mici întârzieri, dar și de cheltuielile pe care le-a implicat operaționalizarea acestui proiect major. Cu toate acestea, suntem convinși că investițiile realizate vor da rezultate promițătoare pe termen mediu și lung în acest domeniu al ambalajelor biodegradabile în care dorim să devenim unul dintre jucătorii majori la nivelul Europei Centrale și de Est . a declarat Ioana Birta, directorul financiar al Grupului TeraPlast.

Share.

About Author

Lasă un comentariu