Ai o știre? Sună-ne pe TELEFON 0787-894941 sau trimite-ne un mesaj pe WhatsApp!

Drumul cu ”asfalt inovativ” recepționat astăzi în prezența șefului ADR Nord-Vest, Marcel Boloș

Google+ Pinterest LinkedIn Tumblr +

Directorul ADR Nord-Vest Marcel Bolos a participat astăzi la Zagra alături de președintele  Consiliului Județean Bistrița-Năsăud, Radu Moldovan  și de mai mulți primari, printre care primarul din Beclean, Nicolae Moldovan la recepția unui tronson de 24 de kilometri din DJ 172, reabilitat cu bani europeni.

E vorba de drumul care pe un segment de 1,8 kilometri Compania Frasinul a turnat în urmă cu două luni  o porțiune din asfaltul inovativ, superior prin durabilitate si rezistență la diferențele de temperaturi si de care Bistrița Express a scris aici: Premieră în România: O mixtură făcută din reciclarea cauciucurilor uzate, o soluție ” next level”

Reabilitarea întregului drum de 24 de kilometri, proiect implementat de Consiliul Județean prin Programul Operațional Regional 2014-2020, a costat peste   16 milioane de euro.

Deschidem un nou tronson de  cel care leagă Cociu, de Mocod și de Zagra (DJ172). Sunt ~24 de km care schimbă radical “fața” localităților pe unde trece, este un exemplu de bună practică prin calitatea lucrărilor, dar și prin faptul că pe 1,8 km s-a turnat un strat de uzură din mixtură asfaltică inovativă” a spus Radu Moldovan , presedintele CJ Bistrița-Năsăud pe pagina sa de facebook.

Datele tehnice ale drumului:

Are o garanție de 72 de luni, lucrările au presupus amenajare drumuri laterale existente (2.1 km), amenajare drumuri laterale noi (4.3 km), 25 de podețe laterale, 29 podețe tubulare transversale, 1 podeț prefabricat, lucrări de consolidare, zid de sprijin din beton, șanțuri, rigole, semnalizare rutieră (parapet de siguranță pe 3 km, indicatoare rutiere, borne, stâlpișori de ghidare, marcaje).

Share.

About Author

Lasă un comentariu