După ce și-a construit revenirea aproape 7 ani, uzând de toate pârghiile politicii de Dâmbovița Ioan Turc vrea să ne facă să credem că, pe deasupra e și fată mare.
În campania lui de spălare a imaginii, numarul 1 de pe lista de la Senat a PNL -ului a acordat un interviu pentru Ziar de Bistrita în care își spune varianta proprie . Și bineînțeles pretinde că albul e negru și ”vițeversa”.
Adică nu a prins co-șefia în PNL Bistrița-Năsăud și locul 1 la Senat pe nepotism, ci pe geopolitică, făcută de zor ani în șir cu Teodor Atanasiu, făcătorul și desfăcătorul-șef al PNL. Care nu e rudă, e doar naș de căsătoria cu numărul 2, botez, și prieten. Ia uite cum sună povestea numai bună de soap -opera:” Nu sunt rudă cu Teodor Atanasiu, sunt prieten cu Teodor Atanasiu! Mă cunosc cu Tase din perioada în care eram parlamentar, Apropiindu-ne, l-am invitat să fie nașul meu de cununie, iar Tase a acceptat. .. Prin natura relației am discutat politică la nivel general… discutam despre contextul geo-politic.. proiectul meu de revenire în PNL NU este legat sub nicio formă de raporturile mele cu Teodor Atanasiu”. sună declarația finului, căruia în 2015, exact în ziua botezului copilului era cât pe ce să-i facă nașul cadou funcția supremă de la PNL BN. Doar opoziția vehementă a organizației județene și a lui Vasile Blaga, care n-avea chef de influența lui nea Tase și în filiala asta, a făcut ca nașul să mearga cu alt cadou la botez.
Nu a destabilizat PNL-ul județean prin săpături și denigrarea candidatului la Primăria Bistrița în tot acest timp, și nici în ultima campanie, singura în care a fost văzut. El a construit și a stat cuminte să-i vină rândul, cum scrie la cartea bunei ascensiuni în politică. N-a lipsit în ultimii 7 ani din PNL, inclusiv din campania Iohannis, doar are poză în ziare cum a ciocnit șampania victoriei.
Zice că nu e incompatibil, dar semnează an de an declarație de interese
Și nu, nu e incompatibil, că nu e funcționar public, e doar director la Oficiul Registrul Comerțului: ”Știu că s-a vehiculat în presă un posibil conflict de interese. Lucrurile sunt simple: cu toate că sunt director de instituție NU sunt funcționar public, rapoartele mele sunt contractuale. Am dreptul să fac politică la orice nivel, nu am nicun fel de constrângere care ar putea decurge din calitatea mea de director”, spune Turc conform sursei citate,
Și totuși legea îl obligă să semneze declarații de interese, ca orice funcționar. De ce oare? Poate pentru că în statutul profesiei sale, de registrator comercial ( o meserie prea noua ca să ne prindem noi ce-i cu ea) scrie negru pe alb că membrii nu pot face politică? Meserie nouă, care înainte de schimbarea legii îi asimila calitatii de judecatori pe directorii ORC. Acum sunt registratori cu drepturi multe și obligații pe măsură. Poate de aceea în ultima declarație de interese semnată în aprilie 2016, adică din precampania la locale Turc a omis să scrie că ar fi membrul vreunui partid politic, deși declarația cerea asemenea mențiuni. Cel care avea deja de un an adeziune la PNL a barat pur și simplu rubrica. Unii ar spune că și omisiunea poate fi încadrată undeva. Dar acestea sunt doar bârfe. Iar Ioan Turc cel mai onorabil candidat la Senat pe care l-a avut Bistrița, nu-i așa?
Foto: www.Observator-BN.ro