Ai o știre? Sună-ne pe TELEFON 0787-894941 sau trimite-ne un mesaj pe WhatsApp!

Lobby-ul hypermarket-urilor nu are granițe: o încasăm de la UE pentru legea cu 51% produse românești. Inițiatorii spun că nu putem renunța așa ușor

Google+ Pinterest LinkedIn Tumblr +

Ministrul Agriculturii Achim Irimescu a anunțat ieri că România a primit de la  Comisia Europeană o atenționare de infringement la paragraful de lege care obligă supermarket-urile să vândă  51% produse românești provenite de pe lanțul scurt. E vorba de Legea 150/2016, promulgată în vară de președinte, însă programată să intre în vigoare abia din 1 ianuarie 2017, după ce MADR face normele metodologice.

CITEȘTE ȘI: Jos cu risipa! Supermarket-urile obligate să doneze alimentele înaintea datei expirării. Dolha printre inițiatori

Irimescu  a declarat că nu știe în ce constă efectiv penalizarea pe care ar trebui să o plătească România dacă nu se va alinia legislației europene. “Nu știu acum în ce constă penalizarea, mi-e greu să spun, dar, probabil, soluția este să ne aliniem din punct de vedere al legislației. În momentul de față analizăm”, a subliniat ministrul Agriculturii.

Ministrul Irimescu  crede că există deocamdată doar două soluții: tergiversarea sau renunțarea la procentul de 51%

Inițiator al legii, deputatul Stelian Dolha  spune că România trebuie să negocieze

Unul dintre inițiatorii legii 150/2016, deputatul bistrițean Stelian Dolha spune că a bănuit că se va ajunge aici, după reacția de respingere pe care au avut-o aproape de fiecare dată reprezentanții hipermarket-urilor la nenumăratele dezbateri din Comisia de agricultură :” s-au împotrivit la această lege cât de mult au putut. Nu chiar toți au o problemă cu produsele românești. Pentru că unii chiar, cum sunt de pildă Kaufland-ul sau Auchan solicită produse românești și au campanii focusate pe  produse românești. Așa cum alții nici nu vor să audă decât de produse poloneze și nu-i poți scoate din asta ” explică Dolha.

comisia-pentru-agricultura_b

Deputatul mai spune că ar trebui purtate negocieri cu Comisia Europeană și să se ajungă la o conciliere, pentru că e inadmisibil ca alte țări să-și poată ptoteja producători și noi nu: ”Îmi aduc aminte cum a fost cu liberalizarea pieței terenurilor agricole pentru străini cu 1 ianuarie 2014. Se lucra la lege în momentul în care oficialii ministerului condus atunci de Daniel Constantin venea și strigau că nu ne dă voie Comisia Europeană să impunem restricții. Și au venit atunci din minister cu legea aceea care în loc sa-i împiedice pe străini să cumpere, i-a împiedicat pe români. După adoptarea legii românești, ungurii au făcut-o pe a lor cum au vrut și nimeni nu le-a facut nimic. Ba a venit și comisarul European Phil Hogan să ne spună că  ei nu ne-au împiedicat să ne protejăm terenurile”, explică Stelian Dolha pe pagina de facebook, care mai spune că de data aceasta nu avem voie să cedăm, așa că va trebui reluată și refăcută legea vânzării terenurilor către străini.

Share.

About Author

Lasă un comentariu