Ai o știre? Sună-ne pe TELEFON 0787-894941 sau trimite-ne un mesaj pe WhatsApp!

SUBIECTIV: În China candidații independenți sunt sechestrați în case. La noi îi sechestrează legea

Google+ Pinterest LinkedIn Tumblr +

China mare iubitoare de democrație își pune polițiștii să bată în cuie ușile candidaților independenți. Ai noștri, mai rafinați le-au pus independenților căluș de catifea, prin lege.

Și China are alegeri, chiar dacă e mai greu de crezut. Și acolo Marele partid (întâmplător comunist, putea teoretic sa aibă orice nume) e tot ce contează. Candidații agreați de Partid ajung aleși, ceilalți o încasează, chiar și la propriu, întâi în campanie. Dacă apucă ziua alegerilor și nu s-au retras, oricum nu-i știe nimeni, că nu i-au lăsat să meargă în fața oamenilor să spună ce vor.

Îmi dă frisoane imaginea de zilele trecute cu ziaristul BBC care încerca la ușa casei unei candidate independente din China să schimbe două vorbe cu femeia. Câțiva zeci de bărbați îmbrăcați toți la fel, cu banderole pe mâini făceau zid în calea reporterului, blocându-i trecerea, doar stând cu spatele la el.  Apoi au împins femeia-candidat  în casă și au blocat ușa. După aceea geamul, pe care l-au acoperit cu panouri, doar pentru că printr-o firidă ea reușea să strige două vorbe, cum că are drepturi. Și apoi i-au arătat reporterul BBC pe unde-i e drumul și mașina. Nici măcar nu aveau identități clare oamenii Partidului.  Erau vreo 10-20, îmbrăcați la fel, formând așa o masa amorfă, ca un piton uriaș care te sufocă, fără cel puțin să poți da vina pe cineva.

Șansa unui independent în Parlamentul României: zero

Aceea e democrația în China, ne spunem răsuflând ușurați, ca și cum am văzut un film de groază: acolo totul, de la o cultură bazată pe supunere, și o istorie milenară în același registru, te duce către așa ceva. Noi, aici, avem democrație, pluripartitism, dacă ai chef cu trei oameni pui de un partid, toată lumea vorbește ce vrea și dacă are unde, ba le dă și statul bani să candideze.

Așa să fie? Formal e așa.  Dar care e șansa unui independent de a ajunge în Parlament?  Răspuns: Niciuna.Nimeni n-a ajuns acolo, pe cont propriu, în Parlamentul României,  în 27 de ani, să ne spună cum a făcut. De fapt prin lege partidele mari au avut grijă de asta. Și nu e vorba de zecile de mii de semnături pe care un independent le strânge cu greu. E vorba de un sistem. Într-un județ cum e Bistrița-Năsăud-ul  ar trebui sa te voteze mai bine de 100000 de oameni să ieși senator, adică să scoți 50% din voturi. Și chiar dacă printr-o minune să spunem că le obții, dacă ai o sută si ceva de mii și un singur vot în minus față de cât înseamnă  jumătate pierzi tot. Nu si candidatul de partid căruia îi ajung și 40 000, dar la cum e sistemul chiar si 20000 de voturi ori mai puțin îl pot face senator. . Și toata suta ta de mii de voturi se duce prin efectul legii, la redistribuire în coșul partidelor.

Deci la noi nu-i cu gealați, nici cu bătutul ferestrelor. La noi e cu legea făcută de marile partide pentru ei. Și prin care nicio muscă independentă nu are cum răzbate. Iar cine e pe listă, acolo la marile partide, este pentru că au ales ei, cei câțiva care decid. Noi avem doar iluzia că alegem ceva.

 

Sursa foto: BBC News

Share.

About Author

Un comentariu

  1. Da e trist sistemul de la noi.Un om de valoare, daca se inscrie intr-un partid politic consacrat, nu are nicio sansa sa fie nominalizat din cauza celor „cu trecut politic”, a lipitorilor de afise si a celor care sunt vesnic plecati in fata boss-ului. A da, daca mai si gandeste, e respins de la inceput de sistem. In ceea ce priveste candidatura ca independent, consider ca ar trebui umblat de urgenta la lege. Am vazut demersul lui Liviu Avram la CCR, ce final a avut…nici macar nu s-a judecat pe fond.

Răspunde lui Menumorut Renunță