Mărturiile lăsate de participanții din Bistrița la Adunarea Națională din Alba Iulia, dar și la evenimentele care au precedat unirea, vorbesc de un tablou complex în care pericolele au pândit la tot pasul. Practic bistrițenii au început să se organizeze serios cam cu câteva luni înainte, când înfrângerile Armatei Austro-Ungare indicau deja că prăbușirea acestui stat e iminentă. Un fost ofițer, participant activ la mișcările din Bistrița și delegat la Alba Iulia, Liviu Rusu, relata în anii 90 profesorului Viorel Rus cum s-a întâmplat totul:
”În octombrie 1918…mă aflam în Spitalul Militar din Bistriţa, bolnav de malarie, boală pe care o contactasem pe frontul din Italia…. Am fost vizitaţi de către locotenentul Grigore Bălan, iubitul meu coleg de liceu şi camarad de luptă, viitorul general erou căzut mai târziu, în 1944, în luptele pentru eliberarea Ardealului. Acesta, însoţit de directorul „Băncii Bistriţeana” Gavril Tripon şi avocatul Vasile Pahone, ne-a informat asupra dezastrului suferit de armata Austro-Ungară pe front, asigurându-ne că momentul Unirii Transilvaniei cu Ţara se apropie, iar locul nostru în calitate de ofiţeri români este de a conduce gărzile naţionale ce vor lua fiinţă în toate localităţile judeţului”.
Câteva zile mai târziu, în 4 noiembrie 1918 se constituie o structură de conducere cu reprezentanți din tot județul în cadrul unei mari adunări populare organizate în Bistrița, în actuala Piața a Unirii. Noua structură de conducere provizorie care preia ad-hoc prerogativele administrației județene se numește Consiliul Naţional Român din judeţul Bistriţa-Năsăud. Conducăror este ales în acea adunare populară descrisă drept extrem de entuziastă memorandistul Gavril Tripon, avocat clujean și director al Băncii românești din Bistrița. Alături de Tripon sunt aleși în noua structură alți lideri de opinie ai comunității românești precum avocatul Vasile Pahone, protopopul Dumitru Vaida şi Grigore Pletosu. În total erau aproape 70 de membri în noul Comitet constituit deja pe modelul Comitetului Național din Transilvania. Aceeași adunare a ales și pe cei 12 delegați ai Bistriței și Năsăudului care urmau să semneze actul Unirii la Alba Iulia.
Au neutralizat jandarmii maghiari și și-au constituit propria structură militară
Imediat după constituirea structurii civile de administrație, ofițerii bistrițeni, aflați încă sub armele statului austriaco-maghiar trec la organizarea structurii militare, care urma să dezarmeze și să înlocuiască gărzile și jandarmii maghiari, o acțiune extrem de periculoasă, la care s-au alăturat și gărzile săsești.
Ofițerul Liviu Rusu povestește 70 de ani mai târziu: ”Nimeni şi nimic nu ne mai putea opri din drumul pe care pornisem. Sub conducerea locotenentului dr. George Triffu am trecut la înfiinţarea Gărzii Naţionale Române din Bistriţa. Garda era compusă iniţial din locotenenţii Grigore Bălan, Cornel Adace, Emil Mănăstirean, Emil Rebreanu, Alexandru Truţa, Victor Maniu, sublocotenenţii Ştefan Moldovan, Ioan Podoaba, Aurel Rebrişorean, Liviu Rusu, Gheorghe Tabără, Pavel Tofan, Iuliu Cosma şi sublocotenentul medic Leon Scridon. …Patrule ale gărzii circulau pretutindeni în locul jandarmilor maghiari care fuseseră dezarmaţi, iar gărzile săseşti se raliaseră cu noi.În ziua de 7 noiembrie 1918, dimineaţa la ora 7, s-au adunat în curtea cazărmii honvezilor, noua reşedinţă a gărzii, toţi membrii acesteia din Bistriţa, care erau deja în număr de 400-500 de oameni”.
Acțiunea n-a fost deloc lipsită de pericol mai ales că jandarmii maghiari opuneau rezistență și chiar s-au baricadat în sediile lor din Palatul Gewerbeverein (actualul Palat al Culturii Bistrița, vezi foto) şi în Cazarma de lângă Podul Budacului. Noile gărzi bistrițene au trebuit să facă față acțiunilor de jaf și încercărilor provocatoare a celor care se opuneau mișcării. Gărzile românești au fost înființate într-un timp record în toate comunele județului pe modelul celei din Bistrița.
Explicație foto: Palatul Gewerbeverein, sediul jandarmilor maghiari în 1918. Sursă Foto: Cetatea Bistriței.ro
Un caporal ar fi fost împușcat pe drumul către Alba Iulia
Gărzile și Comitetul au avut foarte puțin timp pentru a pregăti populația pentru actul Unirii. Cu tot timpul limitat au reușit cu succes, sute de bistrițeni luând cu căruțele, călare, cu trenul sau chiar pe jos calea către Alba Iulia. Două garnituri de trenuri au plecat din Bistrița către capitala Unirii în 1 decembrie 1918 (foto: delegația bistrițeană în capitala Unirii). Drumul nu a fost lipsit de pericole, asupra trenurilor trăgându-se adeseori. Un militar, originar din Târlișua, a murit împușcat în urma unui tir de focuri asupra trenului, executat de fanatici maghiari. Incidentul e relatat de veteranul Liviu Rusu în materialul realizat la începutul anilor 90 pentru publicația Agero de profesorul Viorel Rus:” Nu pot să uit amintirea tristă a faptelor de crimă săvârşite atunci de hoarde maghiare, care pentru a împiedeca afluirea noastră spre Adunare au tras cu gloanţe de automate în gara Teiuş asupra trenului în care ne aflam. A fost ucis un caporal originar din Târlişua, care purta în mâinile sale drapelul tricolor. Asemenea atacuri erau săvârşite atunci de fiecare dată când noi românii ne manifestam dreptul la independenţă şi libertate.”, a povestit veteranul Unirii. Documentele consemnează însă că ar fi fost vorba de un stegar din Iclod, județul Cluj.
4 decembrie 1918: intră în Bistrița primele trupe românești
Momentul intrării primelor trupe românești, e vorba de Regimentului 15 Vânători de Munte Piatra Neamț, la 4 zile după Marea Unire e relatată de ofițerul Liviu Rusu: ” I-am întâmpinat festiv la întrarea în oraş dinspre Viişoara o mulţime de oameni în frunte cu conducătorii oraşului, cu sufletul deschis şi multe flori. Au fost ţinute cuvântări înflăcărate după care i-am condus cu toţii până în Piaţa Centrală. Ore întregi am ovaţionat, am cântat şi am dansat Hora Unirii”.
Din 1 ianuarie 1919 la Bistrița a luat ființă Regimentul 84 Ardelean cu garnizoana în Bistriţa și sediul unităţii în cazarma honvezilor, cum relatează veteranul Unirii. Viața de militar în structuri românești n-a fost deloc ușoară pentru că regimentul a trebuit să intervină în regiunea Văii Mureşului, apoi a Someşului, unde câteva divizii secuieşti au încercat să preia controlul. După ce au intervenit în zona Dej-Surduc unde au luptat cu gărzile maghiare regrupate regimentul bistrițean a fost încorporat în diviziile care au început ofensiva asupra Ungariei prin campania spre Tisa şi apoi spre Budapesta.
Războiul a durat până în luna iulie, când trupele române trecând Tisa şi înaintând până dincolo de Dunăre au ocupat Budapesta capitala Ungariei, iar maghiarii au fost siliți să capituleze.
”După terminarea operaţiunilor militare regimentul nostru a staţionat în oraşul unguresc Hajduboszorneny, întorcându-ne acasă doar în luna noiembrie 1919”, relata în 1990 veteranul Unirii, Liviu Rusu.
Sursa foto: :Agero (https://www.google.ro/search?q=agero,+unirea+alba+iulia&safe=off&client=firefox-b-ab&source=lnms&tbm=isch&sa=X&ved=0ahUKEwiyrpaT9tfQAhVGlSwKHaUrBhQQ_AUICCgB&biw=1366&bih=633#safe=off&tbm=isch&q=delegatiile++bistrita+unirea+alba+iulia&imgrc=WSULAGEiMkEARM%3A)
