Ai o știre? Sună-ne pe TELEFON 0787-894941 sau trimite-ne un mesaj pe WhatsApp!

Pentru trei spitale din Bistrița-Năsăud vor fi organizate concursuri de directori pe noua metodologie. Jurnaliștii și publicul pot adresa întrebări în examen

Google+ Pinterest LinkedIn Tumblr +

Spitalul Orășenesc din Beclean este primul din BN în care se va susține examenul pentru postul de director, conform noii metodologii a Ministerului Sănătății (MS). Postul de manager este ocupat din septembrie, interimar,  de Bogdan Tușa, un jurist de 35 de ani, fost consilier local, după ce ex-directorul Maria Timar s-a pensionat.

Potrivit directorului Direcției de Sănătate Publice. Anca Andrițoiu, Spitalul Orășenesc așteaptă finalizarea metodologiilor pentru concurs pentru a se declanșa procedurile organizării examenului.

De azi ordinul transparenței e în dezbatere publică

Deocamdată, astăzi pe site-ul MS, după ordonanța de urgență de la mijlocul lunii noiembrie, a fost publicat un ordin de ministru care a lansat în dezbatere publică Regulamentului de organizare și desfășurare a concursului pentru ocuparea funcției de manager  din spitalele publice. Printre altele, ordinul impune transparență maximă, adică: susținerea publică a proiectului de management se înregistrează audio-video”, iar ”mass-media sau orice persoană interesată poate participa la susținerea publică și poate propune întrebari, dacă le trimite cu cel puțin 24 de ore înainte”. 

Cum va fi concursul?

Prezentarea proiectului de management se va face pe durata a maxim 20 de minute si va fi urmată de un interval de maxim 60 de minute de răspuns la întrebari. În urma susținerii proiectului de management, membrii comisiei de concurs stabilesc nota finală ca media aritmetică între nota  pentru proiectul de management si cea privind evaluarea abilitatilor manageriale ale candidatului, mai stabilește ordinul supus azi dezbaterii publice.

De data aceasta managerii de spitale pot fi recrutați și din alte categorii profesionale decât corpul medical, iar dacă sunt medici se pot ocupa de activitatea profesională abia după ora 16,00, nu au voie să aibă funcții de conducere în partide și nici cariera universitară nu mai condiție.

Pentru celelalte două spitale din BN: cel județean și Spitalul Orășenesc Năsăud, concursurile pentru posturile de director vor fi organizate anul viitor, odată cu pensionarea actualilor manageri: Mircea Gelu Buta (aprilie 2017) și Adrian George.

Share.

About Author

Un comentariu

  1. Auziți dar mirificul director vesnic chiar nu mai candidează? ca nu prea imi vine sa cred ca scapam asa usor. Inventeaza astia ceva pana atunci sa-l tina matusalemic pe acolo, ca pe tot sistemul lor. Impaiat si tot il tin.

Lasă un comentariu