Daniel Suciu a fost coleg de grup parlamentar cu Grindeanu , noua nominalizare a Partidului Social Democrat. Spune despre alegerea făcută de partidul său (Suciu nu a participat la ședința Biroului Permanent al PSD) că e o propunere foarte înțeleaptă. ”E capabil , tânăr, e informatician, a fost ministru, are foarte multe de oferit. În plus e președinte de Consiliu Județean în Timiș, acolo unde PSD nu a deținut această poziție niciodată, cred până la el”, explică deputatul PSD Daniel Suciu. ”Eu sunt chiar foarte mulțumit. E un om foarte Ok. ”.
Stelian Dolha deputat PNL, în legislatura 2012-2016, și fost coleg de Parlament cu Grindeanu are și el o părere bună despre această nominalizare: ”Nu cred să existe motive de refuz de data aceasta. Ne-am întâlnit în Parlament în cei 4 ani, ne cunoaștem însă destul de puțin, așa că nu pot spune foarte multe despre el, era un tip la locul lui. Nu a ținut să iasă în evidență și cred că l-am auzit destul de puțin să vorbească în Camera Deputaților. Dar e o propunere destul de greu de refuzat. Am ajuns și eu să vorbesc de bine la adresa unor social democrați, mi-ar fi plăcut să o fac la adresa colegilor liberali, dar am ajuns să am mari rețineri”, spune Stelian Dolha
3 comentarii
Pentru pesedeu, tot ce da maria sa Dragnea e bun inainte chiar ca acesta sa-i rosteasca numele.Ciudat ca noul nominalizat e catalogat drept sigur acceptat de presedinte, chiar de pruncul opozitiei bistritene, maretul liberal Sighiartau.
M-ai bine il puneau pe Radu Moldovan ca si el ii presedinte.
Daniel Suciu i-a fost un fel de sef lui Grindeanu, pe vremea cand era purtator de cuvat parca, a presedintelui camerei Deputatilor, Valeriu Zgonea.