Inspectoratul Școlar Bistrița-Năsăud a anunțat duminică după amiaza pe pagina de facebook a instituției că elevii din județ vor începe luni dimineața școala. Aceasta în condițiile în care în mai mult de jumătate din județele României cursurile au fost suspendate în prima și chiar și a doua zi a săptămânii. Decizia a fost luată, potrivit anunțului făcut de ISJ, de Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Bistrița-Năsăud.
În mai mult de jumătate dintre județele țării (22 din 41), printre care și aflate în vecinătate precum Suceava sau Maramureșul decizia a fost ca începerea școlii să fie amânată pe marți sau chiar miercuri.
Luni, cursurile sunt suspendate în totalitate în judeșele Bacau, Olt, Iași, Neamt, Timiș, Galați, Maramureș, Brăila, Vaslui, Dolj, Suceava, Giurgiu, Teleorman, Botoșani, Buzau, Ilfov, Ialomița, Călărași, Constanța, Vrancea, Tulcea si municipiul Bucuresti și în câteva școli din Mureș, Cluj, Sibiu, Alba sau Dâmbovița. Meteorologii au avertizat că în toata țara temperaturile vor cobori frecvent la minus 25 de grade, iar marți se anunță chiar minus 28 de grade. La Bistrița duminică noaptea, în jurul orelor 23,00 temperatura a coborât la minus 15 grade C.
Luni dimineață la ora 8 erau 13,3 grade Celsius la Bistrița.
Explicație Foto: harta județelor care au anunțat că nu încep cursurile luni (actualizată duminică ora 19,00)
Un comentariu
Pai da. Si marti vor fi minus 25 de grade.