Ai o știre? Sună-ne pe TELEFON 0787-894941 sau trimite-ne un mesaj pe WhatsApp!

Codul portocaliu de ger persistent lasă școlile din Bistrița-Năsăud tot deschise

Google+ Pinterest LinkedIn Tumblr +

Frigul pătrunzător va lua în stăpânire județul, care a intrat de astăzi sub avertizare de cod portocaliu, valabilă până marți. Aceasta înseamnă temperaturi și de minus 20 de grade în depresiuni. 

Cu toate că temperaturile vor scădea brutal nu se pune încă problema închiderii școlilor în județul Bistrița-Năsăud. Inspectorul școlar general Camelia Tabără a declarat pentru Bistrița-Express că nu există niciun fel de probleme semnalate în școlile din județ în această dimineață și că avertizarea de cod portocaliu nu va atrage  de la sine întreruperea cursurilor: ”Am povestit cu toți directorii de școli, e cald în clădiri, nu ne-au semnalat nimic deosebit, nici primarii și nici de la Direcția de Sănătate Publică nu există niciun avertisment, ba chiar sunt părinți care ne spun să nu închidem, că nu au ce face cu copiii.  Suspenzi cursurile dacă se solicită argumentat. Dacă apare ceva , dacă semnalază directorii, punctual putem închide. Dar deocamdată nu e cazul. Am avut cursuri astăzi și eu, am fost la Colegiul Andrei Mureșanu, era cald în clase și 95 % dintre elevi erau prezenți ” spune inspectorul general.

Întrebată de ce județele vecine, Maramureș sau Suceava au decis suspendarea cursurilor, șeful ISJ a spus că, din câte știe, acolo s-a semnalat viscol: ” În Covasna ne-au spus la videoconferință că funcționează așa în fiecare iarnă și nu suspendă cursurile. E o iarnă geroasă, dar facem față. Nu mai avem școlile acelea izolate, cum era Ciosa unde asemenea măsuri trebuiau luate”, spune Camelia Tabără, inspectorul general ISJ BN.

Codul portocaliu i-a făcut să se răzgândească pe inspectorii școlari din Brașov și Prahova care în jurul orelor 14,00 au decis ca mâine elevii din județele lor să rămână mâine acasă. Luni, 9 ianuarie 22 de județe au ținut porțil școlilor închise.

Sursă foto: Ziua Constanța

Share.

About Author

Lasă un comentariu